Încă un candidat la funcția de președinte al R. Moldova. Cine este Ștefan Savițchi
Vicepreședintele formațiunii Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Ștefan Savițchi, va candida independent la funcția de președinte al R. Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut marți, 30 iulie, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit lui Ștefan Savițchi, „este timpul să oprim haosul și distrugerea la care este supusă Moldova sub actuala guvernare”.
„Avem nevoie de unificarea tuturor grupurilor etnice și a tuturor regiunilor, inclusiv Găgăuzia și regiunea transnistreană. Doar împreună putem restabili economia, iar acest lucru este posibil cu pace și eforturi comune ale întregii populații”, a declarat Ștefan Savițchi, citat de Infotag.
Candidatul a făcut apel la partidele politice „să își unească eforturile pentru a transforma R. Moldova într-o grădină înfloritoare”.
Ștefan Savițchi este vicepreședintele formațiunii Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), responsabil pe domeniul Diaspora.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Pe 20 octombrie, în R. Moldova vor avea loc alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea țării la UE. Până în prezent, nouă persoane și-au anunțat în mod oficial candidatura la alegerile prezidențiale de pe 20 octombrie. Este vorba despre actuala președintă Maia Sandu, fostul ministru de Externe în Guvernul Filip - Tudor Ulianovschi, politicianul Andrei Năstase, fostul premier Vlad Filat, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, jurnalista Natalia Morari, fostul premier Vasile Tarlev și fosta procuroră anticorupție, Victoria Furtună.
Anterior, atât fostul premier Ion Chicu, cât și ex-primarul de Bălți Renato Usatîi au declarat că intenționează să candideze la funcția de șef al statului. În timp ce cei doi politicieni nu au luat o decizie definitivă, edilul capitalei, Ion Ceban, care anterior anunțase că nu va candida la prezidențiale, a declarat pe 25 iulie că s-ar putea răzgândi.