sâmbătă, 19 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Chișinăul se umple de târguri în acest weekend. Unde găsim produse locale, miere, handmade și bunătăți de toamnă
Sursa foto: Primăria Chișinău

Chișinăul se umple de târguri în acest weekend. Unde găsim produse locale, miere, handmade și bunătăți de toamnă

În weekendul 19-20 septembrie, în mai multe zone ale Chișinăului vor fi organizate târguri cu produse locale, fructe și legume de sezon, miere, articole handmade și creații ale meșterilor populari. În program este inclus și un târg de caritate dedicat persoanelor din categorii social-vulnerabile.

În Parcul „Valea Trandafirilor” continuă târgul „Toamna savuroasă”, iar pe aleea principală pot fi găsite și produse de artizanat și articole handmade.

Sâmbătă, în scuarul Centrului de Business „Kentford”, de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, va avea loc târgul producătorilor locali „EcoLocal”. Tot aici, între orele 09:00 și 13:00, se va desfășura și EcoLocal SOCIAL, un târg de caritate unde vor fi vândute produse realizate manual de persoane aflate în situații social-vulnerabile.

Vizitatorii vor putea găsi lumânări naturale, jucării, bijuterii, accesorii, tablouri, obiecte decorative, plante aromatice, săpunuri vegetale și alte produse handmade. Printre participanți se numără persoane pensionate, refugiate și oameni care îngrijesc membri ai familiei aflați în dificultate.

În Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va fi organizat, pe 19 și 20 septembrie, un târg cu miere și produse apicole. Tot în acest weekend, lângă cinematograful Patria Loteanu va avea loc „Yard Sale”, cu produse ale meșterilor populari și producătorilor autohtoni, iar în Parcul „Alunelul” se va desfășura „Cămara Fest”.

Festivalul Etniilor aduce și el mai multe activități în centrul Capitalei. În Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” vor fi comercializate produse alimentare și vor fi organizate activități de agrement. Pe porțiunea bulevardului Ștefan cel Mare cuprinsă între străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și Sfatul Țării va fi amenajat un târg al meșterilor populari și producătorilor autohtoni.

Pe str. Mitropolit Varlaam continuă „Toamna Fermierului”, cu fructe și legume de sezon, material săditor și semințe. Un alt târg, „Hambarul Gospodarului”, este deschis pe teritoriul pieței de pe str. Cărbunari, 9. Ambele vor funcționa până pe 15 octombrie.

Pe bd. Mircea cel Bătrân, la intersecția cu str. P. Zadnipru, are loc „Târgul cu Tradiții”, dedicat micilor antreprenori, iar pe bd. Moscova, 21, vizitatorii vor putea găsi fructe și legume de sezon.

Primăria spune că târgurile sunt organizate pentru susținerea producătorilor locali și pentru a le oferi locuitorilor acces mai ușor la produse autohtone.

Centrul Chișinăului va fi închis traficului pentru Festivalul Etniilor. Mai multe rute își schimbă traseul
Circulația rutieră va fi sistată temporar pe o porțiune din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perioada 19 septembrie, ora 13:00 – 20 septembrie, ora 22:00. Restricțiile vor afecta și mai multe rute de troleibuz și autobuz care traversează centrul Chișinăului. Măsura este luată în legătură cu organizarea