Victimele accidentului din raionul Anenii Noi, în stare gravă. Două dintre cele trei persoane au fost operate
Cele trei persoane rănite în accidentul produs în apropierea satului Calfa, raionul Anenii Noi, au fost transportate la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău (IMU). Purtătoarea de cuvânt a instituției, Dorina Arsene, a declarat pentru ziar.md că pacienții se află în prezent în stare gravă.
„Doi dintre pacienți au necesitat și au suportat intervenții chirurgicale”, a precizat reprezentanta IMU.
Amintim că printre victime se numără un bărbat de 50 de ani, un tânăr de 22 de ani și o tânără de 23 de ani. Cei doi din urmă sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, iar la momentul producerii accidentului se aflau în afara orelor de serviciu.
Preliminar, impactul s-a produs după ce automobilul condus de bărbatul de 50 de ani a ieșit pe contrasens și s-a izbit frontal de Volkswagenul în care se aflau cei doi polițiști.
VIDEO/ FOTO Impact frontal devastator lângă Calfa: Trei oameni, grav răniți. Printre victime sunt doi polițiști
Un accident rutier grav s-a produs cu puțin timp în urmă pe traseul R-2, în apropierea satului Calfa din raionul Anenii Noi. Trei persoane au suferit traumatisme grave în urma unei coliziuni frontale, iar pentru scoaterea victimelor din automobile a fost nevoie de intervenția salvatorilor. Potrivit informațiilor preliminare ale Poliției,

