România condamnă secțiile de votare rusești din regiunea transnistreană: „Încalcă suveranitatea R. Moldova”
Ministerul Afacerilor Externe al României condamnă deschiderea unor secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Federației Ruse în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale de la Chișinău. Bucureștiul spune că această acțiune încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Într-o declarație emisă în contextul scrutinului desfășurat în perioada 18-20 septembrie, MAE român condamnă și organizarea alegerilor ruse în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei. Potrivit instituției, organizarea scrutinului în aceste teritorii reprezintă „o încălcare gravă a dreptului internațional”. România precizează că respinge încercările de a folosi procese electorale pentru a legitima consecințele acțiunilor Federației Ruse și subliniază că asemenea scrutinuri nu pot modifica statutul internațional al teritoriilor respective.
În cazul Republicii Moldova, Bucureștiul susține că organizarea votului în regiunea transnistreană fără consimțământul Chișinăului contravine și eforturilor de reglementare a conflictului transnistrean.
România și-a reafirmat sprijinul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova și Ucrainei în frontierele recunoscute internațional.
Chișinăul a protestat față de organizarea votului în stânga Nistrului
Menționăm că autoritățile Republicii Moldova au permis organizarea unei singure secții de votare pentru scrutinul rusesc, pe teritoriul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.
La începutul lunii septembrie, Chișinăul a anunțat că va transmite Moscovei o notă de protest, după ce autoritățile au aflat despre planurile de a deschide secții suplimentare în regiunea transnistreană fără acordul lor. O zi mai târziu, ambasadorul agreat al Federației Ruse, Oleg Ozerov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, unde i-a fost înmânată nota de protest. Autoritățile moldovenești au cerut părții ruse să renunțe la organizarea votului în raioanele din stânga Nistrului.
Subiectul a apărut încă la sfârșitul lunii august, când Tiraspolul a anunțat că pregătește mai multe secții pentru alegerile ruse. MAE de la Chișinău a calificat atunci intenția drept „inacceptabilă” și o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
Alegerile pentru noua Dumă de Stat a Federației Ruse au început pe 18 septembrie și se desfășoară timp de trei zile, până duminică, 20 septembrie. Este primul scrutin parlamentar organizat în Rusia după declanșarea invaziei pe scară largă asupra Ucrainei, în februarie 2022.