miercuri, 07 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR

#: Luni, 10 iunie

Recensământ 2024: Peste 2,3 milioane de persoane au fost recenzate până pe 9 iunie

Recensământ 2024: Peste 2,3 milioane de persoane au fost recenzate până pe 9 iunie

La finele zilei de 9 iunie 2024, în cadrul Recensământului populației și locuințelor au fost recenzate circa 2 milioane 330 de mii de persoane (numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită) și circa 1 milion 600 de mii de locuințe (inclusiv cele ocupate, secundare și neocupate). Datele au fost oferite de Biroul Național de Statistică pe 10 iunie 2024. Persoanele care încă nu au participat la Recensământul populației și locuinț
# Social
Anul trecut, la nivel mondial s-a înregistrat cel mai mare număr de conflicte armate după 1946 - studiu

Anul trecut, la nivel mondial s-a înregistrat cel mai mare număr de conflicte armate după 1946 - studiu

În 2023, la nivel mondial s-a înregistrat cel mai mare număr de conflicte armate după cel de-a Doilea Război Mondial, potrivit unui studiu norvegian publicat luni, scrie AFP. Anul trecut, la nivel mondial s-au înregistrat 59 de conflicte, aproape jumătate dintre ele (28) în Africa, potrivit raportului Institutului de Cercetare pentru Pace din Oslo (Prio). După Africa, regiunile lumii cele mai afectate de conflicte armate au fost Asia (17), Orientul Mijlociu (10), Europa (3) și America (1). Cu
# Extern
Atenție! În următoarele trei zile, mai mulți locuitori din capitală vor rămâne fără apă caldă

Atenție! În următoarele trei zile, mai mulți locuitori din capitală vor rămâne fără apă caldă

Termoelectrica anunță că în perioada 11 - 13 iunie, consumatorii din sectoarele Rîșcani și Buiucani din capitală vor rămâne temporar fără apă caldă menajeră. Sistările sunt programate de la 8:00 la 17:00 în sectorul Rîșcani și de la 9:00 la 16:00 în sectorul Buiucani. În perioada menționată, specialiștii din cadrul Termoelectrica vor efectua lucrări de mentenanță și pregătire a sistemului de consum al energiei termice pentru noul sezon de încălzire. Blocurile locative din sectorul Rîșcani, unde
# Social
Astăzi este marcată Ziua Poliției de Frontieră a R. Moldova

Astăzi este marcată Ziua Poliției de Frontieră a R. Moldova

Pe 10 iunie este marcată ziua Poliția de Frontieră a R. Moldova. De dimineață, reprezentanții instituției au depus flori la Monumentul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, iar șeful Poliției de Frontieră le-a transmis colegilor săi un mesaj de felicitare, în care le-a mulțumim pentru efortul depus în asigurarea și menținerea ordinii și securității la frontiere. „Ziua Poliției de Frontieră este un prilej de a ne reaminti importanța muncii noastre, de a reflecta asupra realizărilor obținute și de a ne reî
# Social
Alegeri europarlamentare. Dreapta, socialiștii și liberalii rămân majoritari - rezultate preliminare

Alegeri europarlamentare. Dreapta, socialiștii și liberalii rămân majoritari - rezultate preliminare

Grupurile Partidului Popular European (dreapta), Socialiștilor și Democraților (S&D) și Renew Europe (centriști și liberali) vor păstra împreună majoritatea în Parlamentul European. Rezultatele preliminare ale alegerilor europarlamentare, din perioada 6 - 9 iunie, arată că PPE și-a asigurat 184 de locuri în Parlamentul European, S&D - 139 de locuri și Renew Europe - 80. Astfel, cele trei partide formează în prezent „marea coaliție”, având 403 locuri dintr-un total de 720. Urmăriți-ne și pe ca
# Extern

Astăzi, 7 iunie

O dronă rusească ar fi survolat spațiul aerian al R. Moldova. Ce spune Ministerul Apărării

O dronă rusească ar fi survolat spațiul aerian al R. Moldova. Ce spune Ministerul Apărării

Ministerul Apărării anunță că a fost informat de serviciul de supraveghere a spațiului aerian ucrainean despre faptul că noaptea trecută, la ora 01:42, o dronă de tip Shahed ar fi încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în preajma orașului Tiraspol. „Aparatul menționat nu a intrat în spațiul supravegheat de sistemele de cercetare ale Armatei Naționale și sistemul informațional de supraveghere al autorității de control al traficului aerian”, anunță Ministerul Apărării. Reprezentanții Mini
# Social
Știri 2.0 cu ziar.md. Horă cu Șor în Rusia, recensământul populației și amenzi pentru ambrozie

Știri 2.0 cu ziar.md. Horă cu Șor în Rusia, recensământul populației și amenzi pentru ambrozie

Dansatorii ansamblului „Joc” s-au prins în horă cu Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul la  Forumul Economic de la Sankt Petersburg. Comisia Europeană a recomandat Consiliului UE să înceapă negocierile de aderare cu R. Moldova și Ucraina. BNS îndeamnă persoanele care încă nu au participat la recensământ să ia legătura cu recenzorii de sector sau să telefoneze la Linia Verde, pentru a fixa data și ora interviurilor. Ministerul Agriculturii îndeamnă cetățenii să distrugă ambrozia în timp util
# Știri 2.0
„Recensământul Armelor”: Polițiștii au ridicat 81 de arme deținute ilegal și 723 muniții de diferit calibru

„Recensământul Armelor”: Polițiștii au ridicat 81 de arme deținute ilegal și 723 muniții de diferit calibru

Poliția R. Moldova a desfășurat, în perioada 5 martie - 31 mai, o campanie în cadrul a îndemnat cetățenii să predea benevol armele ilegale sau să ofere poliției informații despre locul aflării sau depistării dispozitivelor cu destinație militară: obuze, proiectile,  cartușe,  grenade,  arme,  focoase de grenade, precum și mijloace explozive. Mesajul campaniei a fost „Siguranță prin Recensământul Armelor: Controlează, Raportează, Protejează”. Potrivit Poliției,  în perioada 5 martie - 31 mai 202
# Social
Cod galben de instabilitate atmosferică. Meteorologii prognozează ploi cu descărcări electrice și grindină

Cod galben de instabilitate atmosferică. Meteorologii prognozează ploi cu descărcări electrice și grindină

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de instabilitate atmosferică, valabil pe întreg teritoriul țării. Potrivit meteorologilor, de vineri, 7 iunie, ora 17:30, și până sâmbătă noaptea, ora 2:00, în țară se prevăd ploi cu descărcări electrice, pe alocuri averse puternice cu grindină. Fenomenul vizat: Instabilitate atmosferică Intervalul de acțiune: 07.06.2024 ora 17:30 – 08.06.2024 ora 02:00 „Se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice
# Mediu
Dansuri și muzică populară. În raionul Anenii Noi va fi organizat Festivalul „La Nistru, la mărgioara”

Dansuri și muzică populară. În raionul Anenii Noi va fi organizat Festivalul „La Nistru, la mărgioara”

Consiliul raional Anenii Noi invită cetățenii la Festivalul „La Nistru, La Mărgioara”. Evenimentul va fi organizat pe data de 8 iunie 2024, începând cu ora 10:00,în satul Telița din raionul Anenii Noi. Programul Festivalului: * Târgul meșterilor populari; * Formații folclorice; * Orchestre de muzică populară; * Și multe alte surprize. Anual, acest festival adună toate formațiile folclorice din raionul Anenii Noi, cât și oaspeți din întreaga țară. La festival vor participa meșteri populari
# Cultură și Turism
Odesa vrea să stopeze difuzarea canalelor rusești, retransmise din regiunea transnistreană

Odesa vrea să stopeze difuzarea canalelor rusești, retransmise din regiunea transnistreană

În nordul regiunii Odesa vor fi instalate 15 stații de radio și televiziune, pentru retransmiterea programelor ucrainene. Astfel, autoritățile din regiunea Odesa vor să reducă sau chiar să stopeze retransmiterea pe teritoriul său a canalelor rusești din regiunea transnistreană a R. Moldova, scriu Dumskaia și Odesa-media, citând declarațiile șefului administrației din Odesa, Oleg Kiper. Potrivit lui Kiper, opt stații au fost deja instalate. Celelalte șapte vor fi instalate până pe data de 15 iun
# Extern
Moldovenii care încă nu au participat la recensământ, îndemnați să o facă. Ce amenzi riscă cei care refuză

Moldovenii care încă nu au participat la recensământ, îndemnați să o facă. Ce amenzi riscă cei care refuză

Persoanele care încă nu au participat la Recensământul populației și locuințelor sunt îndemnate de Biroul Național de Statistică (BNS) să ia legătura cu recenzorii responsabili de sectorul de recensământ unde este locul de trai sau să telefoneze la Linia Verde 0800 800 24, pentru a fixa data și ora interviurilor până la data de 7 iulie curent. Reprezentanții BNS atenționează că persoanele care vor refuza să participe la recenzare sau vor furniza date eronate riscă amenzi de la 1.000 până la 2.50
# Social
Franța va dona Ucrainei avioane Mirage 2000

Franța va dona Ucrainei avioane Mirage 2000

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat joi că Franța va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000 - 5, fabricate de producătorul francez Dassault. Totodată, Parisul se va implica direct și în antrenarea piloților pentru Mirage 2000. Macron nu a precizat câte avioane de vânătoare vor fi livrate Ucrainei. Președintele francez a precizat că piloții ucraineni ar putea începe antrenamentele în această vară. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram Mirage 2000-5, o versiune moderniza
# Extern
Atenție, cetățeni! Autoritățile vă îndeamnă să distrugeți la timp ambrozia, pentru a preveni înflorirea

Atenție, cetățeni! Autoritățile vă îndeamnă să distrugeți la timp ambrozia, pentru a preveni înflorirea

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) atrage atenția populației asupra necesității implementării în timp util a măsurilor de distrugere a ambroziei, pentru a preveni înflorirea și coacerea în masă a acesteia. Atenționarea vine în contextul în care ambrozia este considerată una dintre cele mai dăunătoare buruieni și cei mai periculoși alergeni din lumea plantelor. Ambrosia artemisiifolia este o buruiană anuală invazivă, caracterizată prin vigoare robustă, adaptabilitate superio
# Social