vineri, 26 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
VIDEO/ Minut de reculegere în Parlament pentru cei doi polițiști morți în accidentul de la Sîngerei
Captură: Parlament.md

VIDEO/ Minut de reculegere în Parlament pentru cei doi polițiști morți în accidentul de la Sîngerei

Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria celor doi polițiști de patrulare care au murit în urma accidentului produs pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca din raionul Sîngerei. La începutul ședinței plenare din 26 iunie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit despre pierderea suferită de familiile celor doi polițiști, de colegii lor și de întreaga societate.

„Zilele trecute am fost cu toții zguduiți de vestea tragică a accidentului rutier produs la Sîngerei, în urma căruia și-au pierdut viața doi polițiști, Mihail Chiriac și Nicolae Dragan, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, a declarat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a transmis condoleanțe familiilor îndurerate și tuturor celor care i-au cunoscut pe cei doi tineri.

„Este o pierdere dureroasă pentru familiile lor, pentru colegii din Poliție și pentru întreaga societate. Transmitem sincere condoleanțe familiilor îndurerate, colegilor și tuturor celor care i-au cunoscut. Vă invit să păstrăm un minut de reculegere în memoria lor”, a spus Igor Grosu.
0:00
/1:00

Amintim că cei doi polițiști, Mihail Chiriac, în vârstă de 29 de ani, și Nicolae Drăgan, de 25 de ani, au fost loviți zilele trecute de un automobil în timp ce documentau o contravenție rutieră pe acostament. Autospeciala Poliției era staționată regulamentar și avea semnalele luminoase pornite. Cei doi au suferit traumatisme grave și au murit la spital pe 23 iunie, în pofida eforturilor medicilor de a le salva viața.

Șoferul automobilului care i-a lovit ar fi adormit la volan, potrivit versiunii preliminare prezentate de șeful Inspectoratului General al Poliției. Acesta a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Guvernul a decis să acorde câte un milion de lei familiilor celor doi polițiști, banii urmând să fie alocați din fondul de rezervă.

Nicolae Dragan a fost deja condus pe ultimul drum. Mihail Chiriac este înmormântat astăzi, 26 iunie, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia.

Zilele trecute, autospecialele Ministerului Afacerilor Interne din întreaga țară au pornit simultan semnalele sonore și luminoase în memoria celor doi polițiști.