marți, 23 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Polițiștii care au fost loviți de o mașină la Sîngerei au decedat la spital. Șoferul ar fi adormit la volan
Sursa foto: Poliția Națională

Polițiștii care au fost loviți de o mașină la Sîngerei au decedat la spital. Șoferul ar fi adormit la volan

Cei doi polițiști de patrulare loviți de un automobil în timp ce se aflau în serviciu la Sîngerei au murit la spital, în pofida eforturilor medicilor de a le salva viața. Poliția Națională a anunțat că este vorba despre Mihail Chiriac, în vârstă de 29 de ani, și Nicolae Dragan, în vârstă de 25 de ani.

Cei doi au suferit traumatisme grave după ce au fost loviți de un Volkswagen în timp ce se aflau pe acostament, lângă autospeciala de serviciu. Potrivit Poliției, automobilul de serviciu era staționat regulamentar și avea semnalele luminoase pornite. În momentul impactului, polițiștii documentau o altă contravenție rutieră.

Prima versiune privind cauza accidentului este că șoferul ar fi adormit la volan. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, care s-a deplasat la locul tragediei.

„Ceea ce vedem și din imaginile video preliminare, dar și ceea ce declară șoferul este că ar fi adormit la volan și ar fi pierdut controlul mijlocului de transport. Acest lucru a dus la tamponarea celor doi polițiști, care, în acel moment, documentau o contravenție în acea locație”, a declarat Viorel Cernăuțeanu pentru Nordinfo.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite în cadrul investigației.

Poliția Națională a transmis condoleanțe familiilor celor doi angajați.

„Transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune familiilor îndurerate ale colegilor noștri, rudelor și tuturor celor care i-au cunoscut și apreciat. Suntem alături de voi în aceste momente de profundă durere. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, se arată în mesajul instituției.

Amintim că tragedia s-a produs astăzi, 23 iunie, pe traseul R6, în satul Grigorăuca din raionul Sîngerei.

Impact violent pe traseul R6. Doi polițiști de patrulare, transportați la spital în stare extrem de gravă
Doi polițiști de patrulare au fost grav grav răniți după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în satul Grigorăuca din raionul Sîngerei. Poliția Națională informează că accidentul s-a produs în timp ce ambii angajați se aflau pe acostament, în afara autospecialei de serviciu. Mașina Poliției staționa