ACTUALIZARE/ Patru drone au încălcat spațiul aerian al R. Moldova în ultimele ore. Una dintre ele a survolat țara de două ori
ACTUALIZARE (07:00) Armata Națională anunță că un alt aparat de zbor fără pilot a fost detectat vineri dimineață, 16 octombrie, la ora 05:59, venind din direcția localității Starokazacie, Ucraina, spre satul Căplani, raionul Ștefan Vodă.
La ora 06:00, drona a părăsit spațiul aerian național prin zona localității Olănești, însă nouă minute mai târziu a revenit, de această dată prin Purcari. La ora 06:10, aparatul a ieșit din nou din spațiul aerian al țării, prin zona localității Dnestrovsc, din regiunea transnistreană, îndreptându-se spre Ucraina.
ȘTIREA INIȚIALĂ (06:47) Trei obiecte de zbor fără pilot au pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în timp ce Federația Rusă lansa noi atacuri masive asupra Ucrainei. Aparatele au fost detectate în diferite zone ale țării, inclusiv în apropierea localităților Ivanovca, Tudora și Otaci. Informația a fost comunicată vineri dimineață de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale.
Primul incident a avut loc joi seara, la ora 23:02, când un obiect aerian a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Timcovo, regiunea Odesa, Ucraina, deplasându-se spre Ivanovca.
Aparatul a părăsit spațiul aerian național la ora 23:20, îndreptându-se spre localitatea Bronit, din regiunea Moghiliov-Podolsk, Ucraina. Astfel, primul survol a durat aproximativ 18 minute.
Al doilea caz a fost înregistrat vineri dimineață, la ora 03:37. Un aparat de zbor fără pilot a pătruns din direcția localității Starokazacie, Ucraina, spre satul Tudora, din raionul Ștefan Vodă. Un minut mai târziu, la ora 03:38, acesta a părăsit spațiul aerian al țării pe aceeași traiectorie.
La scurt timp, la ora 03:46, a fost detectat un al treilea obiect aerian, care a intrat în Republica Moldova din direcția orașului Moghiliov-Podolsk, Ucraina, spre Otaci, raionul Ocnița. La ora 03:48, aparatul a părăsit spațiul aerian național prin zona localității Hădărăuți, raionul Ocnița.
Ministerul Apărării nu a oferit, deocamdată, detalii despre tipul aparatelor de zbor sau despre eventuale consecințe ale acestor survoluri.
A doua noapte consecutivă cu încălcări ale spațiului aerian
Amintim că și în noaptea de 15 octombrie o dronă a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova, în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Aparatul a intrat în țară la ora 01:43, din direcția localității Grădinița, regiunea Odesa, și a părăsit spațiul aerian național opt minute mai târziu.
Ulterior, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că drona detectată pe 15 octombrie era de origine rusească. Oficialul a precizat că aparatul nu a căzut pe teritoriul Republicii Moldova și, prin urmare, nu a putut fi examinat.
Autoritățile îndeamnă cetățenii care observă drone, rachete sau fragmente ale acestora să nu se apropie și să nu le atingă și să anunțe imediat serviciul 112.