Treizeci de zile de arest la domiciliu pentru șoferul implicat în accidentul soldat cu decesul a doi polițiști
Șoferul care ar fi provocat accidentul în urma căruia au decedat doi polițiști a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Bărbatul și-a recunoscut vina, transmite NordInfo.
Potrivit sursei citate, procurorul de caz va contesta decizia, întrucât a solicitat arest preventiv.
Nicolae Dragan, în vârstă de 25 de ani, și Mihail Chiriac, în vârstă de 29 de ani au decedat în după-amiaza zilei de 23 iunie, după ce au fost loviți violent de un Volkswagen în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei. Impactul s-a produs în timp ce oamenii legii se aflau pe acostament, în afara autospecialei de serviciu care staționa regulamentar, cu semnalele luminoase conectate.
Conducătorul Volkswagenului - un profesor de muzică din satul Pelinia, raionul Drochia, ar fi pierdut controlul asupra volanului după ce ar fi adormit. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore în ziua accidentului. Procuratura Generală a pornit o cauză penală pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere cu consecințe deosebite de grave. Potrivit legislației, fapta se pedepsește cu între șase și zece ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Nicolae Dragan a fost petrecut astăzi pe ultimul drum, la procesiunea funerară fiind prezenți zeci de polițiști, precum și șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, și ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Mihail Chiriac va fi înmormântat mâine, 26 iunie, notează TVN.



