Guvernul va acorda două milioane de lei pentru familiile polițiștilor decedați în urma accidentului din raionul Sîngerei
Familiile polițiștilor de patrulare care au decedat în accidentul produs în raionul Sîngerei vor primi câte un milion de lei din partea Guvernului R. Moldova. Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței Executivului de astăzi, care a început cu un minut de reculegere în memoria celor doi angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
„Vreau să exprim profunda tristețe pe care o resimțim în această dimineață în urma tragediei care s-a produs la Sîngerei. (...) Este o pierdere grea pentru familii, pentru colegii de la MAI și pentru întreaga societate. La solicitarea doamnei ministre de Interne, am decis împreună cu colegii din Guvern să alocăm astăzi mijloace financiare din fondul de rezervă, în scopul acordării ajutorului material pentru familiile acestor polițiști. În numele guvernului R. Moldova, vreau să transmit sincere condoleanțe familiilor îndurerate, colegilor și tuturor celor care i-au cunoscut”, a declarat premierul Alexandru Munteanu în debutul ședinței.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a precizat că mijloacele financiare vor fi alocate MAI pentru Inspectoratul General al Poliției (IGP), care va asigura transferarea acestora către beneficiari în cel mai scurt timp.
„Cei doi angajați ai serviciului patrulare Sîngerei se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îndeplinindu-și misiunea în slujba cetățeanului și a siguranței publice. Prin sacrificiul lor suprem au demonstrat devotamentul și responsabilitatea care le presupune profesia de polițist. (...) Intervenția Guvernului este necesară pentru a oferi un sprijin imediat familiilor afectate de această tragedie și pentru a exprima solidaritatea statului față de cei care și-au pierdut viața în exercitarea datoriei de serviciu”, a menționat oficiala.
Mihail Chiriac, în vârstă de 29 de ani, și Nicolae Dragan, în vârstă de 25 de ani, au decedat în după-amiaza zilei de 23 iunie, după ce au fost loviți violent de un Volkswagen în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei. Impactul s-a produs în timp ce oamenii legii se aflau pe acostament, în afara autospecialei de serviciu care staționa regulamentar, cu semnalele luminoase conectate.
Șoferul Volkswagenului, care anterior a declarat că ar fi adormit la volan, a fost reținut pentru 72 de ore. Ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliției (IGP), Mariana Bețivu, a confirmat astăzi informația pentru ziar.md.
În această dimineață, toate autospecialele Poliției din R. Moldova au pornit simultan semnalele acustice, în semn de omagiu și recunoștință față de Mihail Chiriac și Nicolae Dragan.





