Tragedia aviatică din Washington. Autoritățile anunță că au fost recuperate peste 40 de corpuri neînsuflețite

Autoritățile americane au recuperat ambele înregistratoare de zbor de la avionul American Airlines, care s-a ciocnit cu un elicopter miercuri seară și s-a prăbușit în fluviul Potomac, în apropierea aeroportului Reagan de la Washington, conform CNN.
Cutiile negre ale avionului American Airlines au fost recuperate, a anunțat Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) pentru CNN. De asemenea, conform aceleiași surse, au fost găsite peste 40 de corpuri neînsuflețite.
Președintele SUA, Donald Trump, a confirmat joi, 30 ianuarie, într-o conferință de presă că „nu există supraviețuitori” ai catastrofei aeriene de la Washington, după ce salvatorii au anunțat că nu se mai așteaptă să găsească pe nimeni în viață.
În accidentul aviatic de la Washington au murit inclusiv trei cetățeni ruși. Este vorba despre campionii mondiali la patinaj artistic, Evghenia Șișkova și Vadim Naumov, precum și fosta patinatoare care a concurat pentru URSS Inna Volianskaia. Informați a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Totodată, potrivit informațiilor publicate de presa rusă, la bordul aeronavei se afla și Alexander Kirsanov.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Cauzele acestui dezastru aviatic nu sunt încă cunoscute, însă investigatorii NTSB au declarat că un raport preliminar va fi publicat în termen de 30 de zile.
Un avion de linie s-a prăbușit în râul Potomac, în Washington, după ce s-a ciocnit cu un elicopter, au anunțat miercuri autoritățile americane. Elicopterul militar implicat în coliziune efectua un „zbor de antrenament”.
Accidentul a avut loc în timpul unei curse operate de PSA Airlines, care urma să aterizeze pe Aeroportul Ronald Reagan. În momentul coliziunii, la bordul avionului se aflau 60 de pasageri și patru membri ai echipajului, conform Administrației Federale a Aviației.
