Criza politică din România se adâncește. Parlamentul nu a acordat vot de încredere Guvernului Veștea
După mai bine de 45 de zile de negocieri, consultări și încercări de a indentifica voturi în Parlamentul României, Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea nu a reușit să obțină luni seară votul de învestitură în Parlament. Acesta a obținut doar 189 din cele 233 necesare. Urmează ca președintele Nicușor Dan să facă o altă desemnare.
PNL, USR și UDMR au votat împotriva Guvernului Veștea.
„Să schimbați Guvernul e un lucru legitim, dar să creați ci un grup extractiv în Parlament, care vrea să fie format prin trădare, înseamnă că vreți să vă ajungă mai repede banul în buzunar. Puteți să fugiți cât vreți, românii vă vor prinde din urmă”, a transmis Diana Buzoianu, de la USR.
Pe de altă parte, deputata PSD a susținut că Guvernul Veștea „este cea mai bună variantă pentru momentul actual”.
„Cred că, înainte de orice analiză politică, înainte de cifre, procente și calcule bugetare, avem datoria să ne gândim la oamenii pentru care suntem astăzi aici”, a spus aceasta.
Iar mai mulți parlamentari AUR s-au ridicat și au părăsit ședința decisivă pentru Guvernul Veștea.
„Cei care constituie acest posibil guvern ne cer să îi votăm pentru a aplica exact aceleași măsuri ca Guvernul care a fost demis prin moțiune de cenzură. Nu rezultă de nicăieri din acest program de guvernare că noua echipă propusă a înțeles gravitatea situației în care suntem”, a accentuat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Înaintea votului final, parlamentarii au dezbătut programul de guvernare și componența noului Cabinet. În discursul susținut în plenul reunit, Adrian Veștea a transmis un mesaj de unitate și responsabilitate. El a spus că actuala formulă guvernamentală reprezintă rezultatul unui compromis politic necesar pentru depășirea blocajului instituțional.
„Știu că acest Guvern este și rezultatul unui compromis politic. Dar, într-o democrație matură, compromisul nu este un semn de slăbiciune, ci dovada responsabilității. Nu diferențele dintre noi ne-au adus împreună, ci obligația de a construi. Oamenii au nevoie de stabilitate, de predictibilitate și de un stat care își respectă cuvântul”, a declarat premierul în fața parlamentarilor.
Acesta a recunoscut că perioada următoare va aduce decizii dificile și reforme care nu vor fi întotdeauna populare. În același timp și-a exprimat convingerea că noua echipă guvernamentală dispune de resursele și expertiza necesare pentru a răspunde provocărilor economice și sociale.
Totuși, după ce guvernul propus de el a fost respins în această seară de Parlament, Veștea a declarat că a tratat „cu responsabilitate” mandatul de formare a Guvernului pe care i-l încredințase președintele Nicușor Dan.
El a amintit că România are Guvern interimar de 47 de zile și există „proiecte importante, care nu așteaptă întârziere”.

Desemnarea lui Adrian Veștea la conducerea Guvernului a avut loc în urmă cu o săptămână, după retragerea fostului candidat la funcția de premier, Eugen Tomac.
