miercuri, 01 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Un nou parc industrial va fi creat la Ocnița. Investiția de 26,7 milioane de lei ar putea genera 200 de locuri de muncă
Foto simbol: Getty Images

Un nou parc industrial va fi creat la Ocnița. Investiția de 26,7 milioane de lei ar putea genera 200 de locuri de muncă

Guvernul a aprobat acordarea titlului de parc industrial pentru „Parcul Industrial Multifuncțional din Ocnița”, o platformă destinată dezvoltării afacerilor, atragerii investițiilor și creării de noi locuri de muncă în nordul Republicii Moldova.

Parcul va fi amenajat pe un teren de 9,56 hectare din orașul Ocnița și va putea găzdui mai multe tipuri de activități economice. Accentul va fi pus inclusiv pe mica producție și procesare, în funcție de profilul agroindustrial al regiunii. Proiectul urmărește valorificarea potențialului economic al raionului și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru atragerea investitorilor în Regiunea de Dezvoltare Nord.

Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 26,7 milioane de lei. Odată cu dezvoltarea platformei, ar putea fi create până la 200 de locuri de muncă.

Parcul Industrial Multifuncțional din Ocnița face parte din Planul de Creștere pentru Moldova, susținut de Uniunea Europeană. Acesta este una dintre cele patru platforme industriale pe care autoritățile intenționează să le dezvolte pentru a susține economia regională.

În prezent, în Republica Moldova funcționează 13 parcuri industriale. La sfârșitul anului 2025, acestea găzduiau 144 de întreprinderi rezidente, cu un număr total de 4.497 de angajați.

Volumul cumulat al investițiilor atrase în parcurile industriale a ajuns la aproximativ 4,6 miliarde de lei.