sâmbătă, 14 noiembrie, 2026
  • USD
  • EUR
SUA ar fi propus aderarea Ucrainei la NATO în schimbul retragerii din Donbas. Zelenski: „Voi întreba societatea”
Foto: SBS

SUA ar fi propus aderarea Ucrainei la NATO în schimbul retragerii din Donbas. Zelenski: „Voi întreba societatea”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că cetățenii ucraineni vor avea ultimul cuvânt în cazul unui eventual acord care ar presupune retragerea trupelor din Donbas. Declarația a fost făcută de liderul de la Kiev în contextul discuțiilor privind un posibil pachet de garanții de securitate pentru Ucraina, susținut de SUA și aliații NATO.

Potrivit lui Zelenski, în cadrul discuțiilor cu partea americană a fost abordată, pentru prima dată, posibilitatea ca Ucraina să primească garanții de securitate și perspectiva aderării la NATO în schimbul retragerii din teritoriile din Donbas pe care încă le controlează.

„Americanii au ridicat întrebarea: Ce se întâmplă dacă Ucraina aderă la NATO? Ucraina s-ar retrage din Donbas?Aceasta a fost prima dată când această problemă a fost ridicată”, a declarat Zelenski, citat de presa ucraineană.

Donbasul cuprinde regiunile Donețk și Luhansk, situate în estul Ucrainei, o zonă de importanță strategică, pentru controlul căreia armata rusă luptă încă din 2014.

Zelenski a precizat că Ucraina discută cu partenerii săi un pachet complex de securitate, care ar urma să includă garanții din partea NATO și a Uniunii Europene, menținerea unei armate ucrainene puternice, cu efective și echipamente suficiente, precum și sprijin financiar pe termen determinat. Planul ar putea include și un program de redresare economică, cu surse de finanțare clar stabilite.

Președintele ucrainean a subliniat că nu va lua singur o decizie privind un eventual compromis teritorial. Dacă Washingtonul și ceilalți parteneri NATO vor confirma condițiile discutate, acesta va consulta societatea ucraineană.

„Voi întreba societatea noastră ucraineană ce părere are: acceptăm sau nu? Nu am dreptul să iau singur această decizie”, a declarat liderul de la Kiev.

Totodată, Zelenski a insistat că orice eventual acord nu va presupune recunoașterea teritoriilor ocupate drept parte a Rusiei. El a precizat însă că propunerea este încă în discuție și că lipsesc detaliile concrete.

În ceea ce privește garanțiile de securitate, Zelenski a spus că a solicitat protecție bazată pe articolul 5 al Tratatului NATO, care prevede apărarea colectivă a aliaților. Potrivit acestuia, Washingtonul a avansat posibilitatea unor garanții similare prevederilor articolelor 4 și 5.

Întrebat dacă aceste garanții ar presupune desfășurarea militarilor americani pe teritoriul Ucrainei, liderul de la Kiev a spus că răspunsul primit din partea americană a fost negativ. Oficialii SUA ar fi comparat mecanismul propus cu garanțiile bilaterale de securitate de care beneficiază Israelul.

Declarațiile vin în contextul eforturilor diplomatice de relansare a negocierilor pentru încheierea războiului. În perioada 10-11 noiembrie, la Abu Dhabi, au avut loc discuții mediate de SUA între reprezentanții Ucrainei și Rusiei.

Schimb de prizonieri, anunțat după negocierile de la Abu Dhabi. Zelenski cere ca prioritatea să fie oprirea războiului
Un nou schimb de prizonieri de amploare este rezultatul anunțat de Rusia după cele două zile de negocieri cu Ucraina și Statele Unite, desfășurate la Abu Dhabi. Discuțiile s-au încheiat miercuri, 11 noiembrie, după o ultimă reuniune de mai puțin de două ore, fără anunțarea unui acord de încetare a