vineri, 26 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Reforma impozitării salariilor nu va fi aplicată în 2027. Ministerul Finanțelor anunță revizuirea proiectului
Foto simbol: Jakub Zerdzicki/Pexels

Reforma impozitării salariilor nu va fi aplicată în 2027. Ministerul Finanțelor anunță revizuirea proiectului

Modificarea sistemului de impozitare a salariilor nu va fi aplicată în anul 2027. Ministerul Finanțelor anunță că decizia a fost luată în urma consultărilor publice și a propunerilor primite la proiectul politicii fiscale.

„În urma consultărilor și a propunerilor primite la proiectul politicii fiscale, modificarea sistemului de impozitare a salariilor nu va fi aplicată în anul 2027”, se arată în precizarea instituției.

Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027 prevedea schimbări importante în modul de calculare a taxelor și contribuțiilor aferente salariilor. Printre acestea se numărau transferarea integrală a contribuțiilor de asigurări sociale în sarcina angajatului și reținerea lor direct din salariul brut. Documentul mai propunea înlocuirea scutirii personale actuale cu o plată lunară directă de aproximativ 500 de lei. Pentru persoanele care au copii minori urmau să fie prevăzute plăți suplimentare.

Autoritățile susțineau că noul mecanism ar fi simplificat sistemul fiscal și ar fi majorat venitul net al angajaților. Totodată, reforma urmărea reducerea numărului de regimuri și cote fiscale, precum și stimularea declarării oficiale a veniturilor.

Precizarea Ministerului Finanțelor vine după mai multe discuții privind proiectul politicii fiscale pentru 2027 și impactul schimbărilor propuse asupra angajaților, companiilor și bugetului public.

Reforma fiscală nu este gata pentru aprobare. Maia Sandu: „Guvernul ar trebui să ia o pauză și să reanalizeze proiectul”
Guvernul ar trebui să ia o pauză în procesul de elaborare a reformei fiscale, să analizeze toate observațiile primite și abia după aceea să prezinte o variantă finală. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV. Șefa statului a spus că