Latest

Procurorul care ar fi urcat beat la volan și-a depus cererea de demisie

Procurorul care ar fi urcat beat la volan și-a depus cererea de demisie

Procurorul din nordul țării care ar fi urcat la volan în stare de ebrietate și-a depus cererea de demisie. Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), Violina Moraru, a comunicat acest lucru pentru ziar.md. „Procuratura precizează că procurorul vizat nu deține funcții de conducere. Corespunzător procedurilor legii-cadru a Procuraturii, în dependență de evoluția proceselor, se va decide, de către organele abilitate, aplicarea măsurilor preventive și altor măsuri procesuale de constrânger
# Social
Peste 74 de mii de moldoveni din regiunea transnistreană sunt asigurați medical pe malul drept al Nistrului

Peste 74 de mii de moldoveni din regiunea transnistreană sunt asigurați medical pe malul drept al Nistrului

Tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova din regiunea transnistreană au acces la servicii medicale pe malul drept al Nistrului. Potrivit datelor Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), la sfârșitul anului 2025, în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală erau înregistrați 74.500 de cetățeni cu domiciliul în stânga Nistrului. Majoritatea acestora, peste 61 de mii de persoane, sunt asigurate de stat. Printre ei se numără mai mult de 36 de mii de copii cu vârsta de pâ
# Social # Sănătate
ANSP: Scade numărul cazurilor de infecții respiratorii la nivel național

ANSP: Scade numărul cazurilor de infecții respiratorii la nivel național

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță că se atestă o tendință de diminuare a numărului de îmbolnăviri respiratorii în Republica Moldova. Potrivit instituției, în prima săptămână a anului curent a fost înregistrată o reducere semnificativă a cazurilor, atât în rândul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare, cât și al gripei sezoniere. Conform raportului ANSP, în perioada 5-11 ianuarie, au fost confirmate 1.910 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superi
# Social # Sănătate
VIDEO/ Baza militară de la Băcioi prinde contur. Ministrul Apărării spune că lucrările sunt realizate în proporție de 50%

VIDEO/ Baza militară de la Băcioi prinde contur. Ministrul Apărării spune că lucrările sunt realizate în proporție de 50%

Ministrul Apărării, Anatol Nosatîi, spune că lucrările la noua bază militară de la Băcioi au ajuns deja la aproximativ 50% și că proiectul avansează conform planului stabilit. Declarațiile au fost făcute în urma unei vizite de inspecție a șantierului, la care a participat și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în calitate de comandant suprem al Forțelor Armate. Potrivit ministrului, construcția a început practic în anul 2024, iar în prezent sunt în desfășurare lucrări la 61 de obiective.
# Social
Alimentația pentru elevii grupelor cu program prelungit din capitală s-a scumpit cu aproape patru lei

Alimentația pentru elevii grupelor cu program prelungit din capitală s-a scumpit cu aproape patru lei

Alimentația pentru elevii grupelor cu program prelungit din capitală s-a scumpit. Din această lună, prânzul zilnic al unui elev din clasele primare costă 18 lei, cu trei lei și 65 de bani mai mult decât anterior. Informația a fost comunicată părinților înainte de începutul noului semestru, pedagogii făcând trimitere la un ordin emis de Direcția Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău în ultima zi a anului 2025. Potrivit Jurnal TV, directorii instituțiilor de învățământ au explicat că
# Social # Educație
DOC/Probleme grave la Palatul Sporturilor al USM - Ministerul Educației anunță rezultatele unui audit financiar

DOC/Probleme grave la Palatul Sporturilor al USM - Ministerul Educației anunță rezultatele unui audit financiar

Un audit efectuat la Palatul Sporturilor al Universității de Stat din Moldova (USM) a scos la iveală mai multe nereguli care afectează atât gestionarea financiară, cât și funcționarea instituției. Conform raportului oficial, publicat de Ministerul Educației și Cercetării (MECC), prejudiciile estimate pentru anul 2024 se ridică la aproximativ 3,5 milioane de lei, sumă care reflectă pierderile provocate de lipsa unui control intern adecvat și deficiențe în gestionarea veniturilor. Problemele iden
# Social # Educație # Sport
Aproape 300 de localități din R. Moldova vor primi bani pentru a-și planifica mai bine dezvoltarea

Aproape 300 de localități din R. Moldova vor primi bani pentru a-și planifica mai bine dezvoltarea

Peste 290 de localități din Republica Moldova vor beneficia de planuri urbanistice generale moderne, după ce Guvernul a aprobat includerea proiectelor de dezvoltare locală în Documentul unic de program pentru anii 2025-2027. Măsura este menită să ajute comunitățile să se dezvolte mai organizat și mai echilibrat. Planurile urbanistice generale sunt esențiale pentru viitorul unei localități. Ele stabilesc unde pot fi construite locuințe, școli, grădinițe, drumuri, parcuri, rețele de apă și canali
# Regional
Trei medici din UTA Găgăuzia vor ajunge în fața instanței, fiind acuzați de malpraxis după moartea a doi pacienți

Trei medici din UTA Găgăuzia vor ajunge în fața instanței, fiind acuzați de malpraxis după moartea a doi pacienți

Procuratura UTA Găgăuzia a trimis în judecată două dosare penale în care sunt vizați trei medici, acuzați că, prin neglijență și inacțiune, au contribuit la decesul a doi pacienți. Ancheta arată că, în ambele cazuri, lipsa unor intervenții medicale corecte și la timp a avut consecințe fatale. Primul caz s-a produs în octombrie 2022, la Spitalul raional Comrat. Un pacient, contaminat ulterior cu o boală infecțioasă gravă, a fost adus la spital după ce suferise o traumă serioasă la un picior. Pot
# Social
Rectorul UTM ar putea obține un al treilea mandat. Cum explică ministrul Dan Perciun

Rectorul UTM ar putea obține un al treilea mandat. Cum explică ministrul Dan Perciun

Ministrul Educației, Dan Perciun, confirmă că Parlamentul urmează să modifice Codul Educației astfel încât rectorii universităților care au trecut prin procese ample de fuziune să poată candida pentru un al treilea mandat. Printre instituțiile vizate se află și Universitatea Tehnică din Moldova (UTM). Potrivit ministrului, modificarea vine ca o măsură de sprijin pentru universitățile care au trecut prin reforme complexe de reorganizare și absorbție a altor instituții. Dan Perciun a explicat că
# Educație # Social
Crește impozitul pe imobile în R. Moldova, în 2026? Iată ce spune ministrul Finanțelor

Crește impozitul pe imobile în R. Moldova, în 2026? Iată ce spune ministrul Finanțelor

Impozitul la imobile ar putea fi ajustat. Un document în acest sens este în lucru, anunță ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița. Potrivit oficialului, deocamdată nu se cunoaște dacă această taxă va fi majorată și cu cât, însă modificări vor avea loc. Astfel, cuantumul acestei sume va fi stabilit, conform legii, de către administrațiile publice locale și poate varia în funcție de localitate.  „Impozitele imobiliare sunt plătite către primării. Este un document mult așteptat de autoritățile loc
# Economie
Carburanții continuă să se scumpească. Prețul motorinei  se apropie din nou de 19 lei

Carburanții continuă să se scumpească. Prețul motorinei se apropie din nou de 19 lei

Mâine, 15 ianuarie, șoferii vor trebui să scoată din buzunare mai mulți bani. Conform noilor prețuri maxime stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), se scumpește atât benzina, cât și motorina. Astfel, un litru de benzină va costa 22,48 lei, cu zece bani mai mult decât astăzi, iar un litru de motorină - 18,96 lei, în creștere cu nouă bani față de prețul actual. Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul
# Economie
Iulia Timoșenko, bănuită că ar fi mituit mai mulți deputați ucraineni. Ce spune politiciana despre acuzații

Iulia Timoșenko, bănuită că ar fi mituit mai mulți deputați ucraineni. Ce spune politiciana despre acuzații

Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și Parchetul Specializat Anticorupție (SAP) de la Kiev au desfășurat percheziții la sediul partidului „Batkivșina”, condus de deputata ucraineană Iulia Timoșenko. Cea din urmă este bănuită că ar fi mituit mai mulți parlamentari din alte fracțiuni pentru ca aceștia să voteze în favoarea sau împotriva anumitor proiecte de lege. Informația a fost raportată de publicația Ukrainska Pravda și proiectul „Scheme”, după care cele două instituții anticorupț
# Extern
Marcela Nistor, numită secretar de stat la Ministerul Culturii. Va coordona domeniul artelor și industriilor creative

Marcela Nistor, numită secretar de stat la Ministerul Culturii. Va coordona domeniul artelor și industriilor creative

Marcela Nistor a fost numită în funcția de secretară de stat a Ministerului Culturii, decizia fiind aprobată miercuri de Cabinetul de miniștri. Ea va coordona domeniile artei, industriilor creative și educației artistice. Noua secretară de stat are o pregătire solidă în domeniul cultural. Marcela Nistor este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, unde a studiat artele spectacolului. În perioada 2021-2025, Marcel Nistor a fost de
# Cultură și Turism # Social
Certificate de naștere, deces sau căsătorie: Guvernul simplifică procedurile de obținere a documentelor

Certificate de naștere, deces sau căsătorie: Guvernul simplifică procedurile de obținere a documentelor

La ghișeele Serviciilor de stare civilă urmează schimbări care vor face viața oamenilor mai ușoară. Guvernul a adoptat o hotărâre prin care actualizează regulile vechi și le adaptează la realitatea digitală de astăzi. Astfel, certificatele de naștere, deces sau căsătorie vor putea fi obținute mai simplu, fără drumuri repetate și fără să pierzi timp cu hârtii care înainte erau obligatorii. Actele de stare civilă necesare pentru diverse proceduri - cum sunt indemnizațiile pentru copii sau alte pr
# Social