vineri, 14 august, 2026
  • USD
  • EUR
Moldovenii au declarat tot mai multe chirii: încasările din impozitul pe veniturile din locațiune au crescut cu 33,7%
Sursa foto: Getty Images

Moldovenii au declarat tot mai multe chirii: încasările din impozitul pe veniturile din locațiune au crescut cu 33,7%

Statul a încasat 70,1 milioane de lei din impozitul pe veniturile obținute de persoanele fizice din darea în locațiune a bunurilor imobile, în primele șapte luni ale anului 2026. Suma este cu 33,7% mai mare decât cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Serviciului Fiscal de Stat (SFS).

Creșterea încasărilor vine în contextul intensificării acțiunilor de informare și conformare voluntară a proprietarilor care obțin venituri din chirii, inclusiv a celor care își oferă locuințele prin intermediul platformelor online.

În perioada ianuarie-iulie 2026, inspectorii fiscali au identificat 550 de persoane fizice care transmiteau în locațiune bunuri imobile fără ca acestea să fi înregistrat contractele la SFS. Ca urmare, persoanele vizate au înregistrat 553 de contracte de dare în locațiune, chirie sau arendă.

În paralel, în urma controalelor fiscale efectuate la 311 persoane fizice, la buget au fost calculate suplimentar plăți de bază în valoare de 445,3 mii de lei. La această sumă se adaugă 20,6 mii de lei reprezentând majorări de întârziere și 31,9 mii de lei sub formă de amenzi.

Una dintre cele mai importante creșteri se observă însă în numărul contractelor înregistrate. În primele șapte luni ale anului au fost înregistrate 23 192 de contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, cu 35,1% mai multe decât în perioada similară din 2025.

Fiscul atrage atenția că obligațiile fiscale se aplică și în cazul proprietarilor care își dau locuințele în chirie prin intermediul platformelor precum Booking și Airbnb, veniturile obținute în acest mod urmând să fie declarate și impozitate conform legislației.

Potrivit Codului fiscal, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit în posesie sau folosință proprietăți imobiliare trebuie să achite un impozit pe venit de 7% din valoarea lunară a contractului.

Contractul de locațiune trebuie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 7 zile de la data încheierii, iar impozitul trebuie achitat lunar, cel târziu până la data de 25 a lunii în curs.

Chiriile aduc mai mulți bani la buget. Serviciul Fiscal de stat anunță că încasările au crescut cu aproape 28%
Tot mai multe persoane care dau imobile în chirie își înregistrează contractele la Serviciul Fiscal de Stat (SFS). În perioada ianuarie-mai 2026, au fost înregistrate 15.788 de contracte de locațiune a bunurilor imobile. Numărul este cu 34% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Au crescut și
Încasările din chirii cresc: SFS anunță o majorare de peste 27% și tot mai mulți proprietari care își declară veniturile
Veniturile statului din impozitul pe chirii sunt în creștere. Serviciul Fiscal de Stat anunță că, în perioada ianuarie - septembrie 2025, încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care dau în chirie bunuri imobile au ajuns la 77,2 milioane de lei, în creștere cu 27,2% față