Începând cu 1 mai, doar pasagerii și angajații vor avea acces la Aeroportul din Chișinău
Începând cu ziua de miercuri, 1 mai, la Aeroportul Internațional Chișinău vor avea acces doar pasagerii și angajații aerogării. Anunțul a fost făcut de către șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Ruslan Galușca, în cadrul unui briefing de presă.
„Vă informez că începând cu data de 1 mai schimbăm puțin regulile de acces în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău. La aerogară vor avea acces doar cetățenii care au bilete de îmbarcare în avion. Ceilalți cetățeni, care vor vrea să îi întâlnească, vor fi nevoiți să îi aștepte în afara aerogării”, a precizat Galușca.
Potrivit șefului IGPF, măsură a fost impusă în vederea asigurării securității aeronautice și pentru a evita „diferite situații neplăcute, care pot fi declanșate la Aeroport”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Amintim că, joi, 25 aprilie, reprezentanții aeroportului au anunțat că procedurile de control la frontieră și înregistrare a pasagerilor au fost revizuite, ceea ce poate duce la anumite întârzieri. Potrivit informațiilor furnizate de Aeroportul Internațional Chișinău, aceste măsurile sunt esențiale pentru siguranța călătorilor și a personalului aeroportuar.
Săptămâna trecută, persoanele care au participat la evenimentul oligarhului fugar Ilan Șor de la Moscova au fost verificate suplimentar la revenirea în țară. După ce angajații vamali au solicitat verificarea bagajelor, pasagerii au manifestat opoziție și au încercat să evite controlul în mod agresiv, adresând cuvinte jignitoare și provocatoare în direcția funcționarilor vamali și a polițiștilor de frontieră.
La scurt timp, șeful postului vamal din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, Alexandr Vakre, și-a anunțat demisia. În prezent, nu se cunoaște dacă demisia ar avea vreo legătură cu cele întâmplate după revenirea moldovenilor de la evenimentul organizat de Șor sau cu dosarul de corupție la Aeroportul Internațional Chișinău, în cadrul căruia figurează mai mulți inspectori vamali.