Expoziția „Fabricat în Moldova” revine cu o nouă ediție. Peste 300 de antreprenori își vor expune produsele

Expoziția „Fabricat în Moldova” revine cu o nouă ediție. Peste 300 de antreprenori își vor expune produsele
Sursa foto: ccimd.md

Cea de-a XXII-a ediție a Expoziției „Fabricat în Moldova”, cu genericul „Acasă. Autentic. Autohton” se va desfășura în perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2025, la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”. Organizatorii estimează că la expoziție vor participa peste 300 de agenți economici din țară, alături de parteneri din România.

Expoziția „Fabricat în Moldova” este organizată de Camera de Comerț și Industrie a R. Moldova cu scopul de a promova produsele autohtone, fabricate de antreprenorii din țara noastră.

Ce aduce ediția din 2025?

  • Peste 300 de agenți economici din toate regiunile R. Moldova, alături de parteneri din România – țara invitată a acestei ediții.
  • Un program de afaceri pentru a descoperi oportunități de colaborare și a dezvolta noi parteneriate cu parteneri străini.
  • Un program cultural ce celebrează tradițiile autentice moldovenești.

Ce veți găsi la expoziție?

  • Pavilionul Central: produse agroalimentare și expoziții colective din raioanele Moldovei.
  • Pavilionul Nr. 2: întreprinderi din sectorul industrial, textile, mobilă și alte bunuri de larg consum.
  • Zona exterioară: produse apicole, vinuri de casă, mezeluri, fructe proaspete și articole artizanale.

Ceremonia oficială de inaugurare va avea loc pe 29 ianuarie 2025, începând cu ora 11:30, în Pavilionul numărul 2 de la Moldexpo. La eveniment vor participa oficiali din țară și din străinătate.

Ediția din acest an se concentrează pe promovarea produselor autohtone și facilitarea integrării acestora în rețelele comerciale. Programul de afaceri se va desfășura în primele trei zile ale expoziției și va reprezenta o platformă unică de colaborare între mediul de afaceri, instituțiile publice și organizațiile de suport pentru afaceri. Acesta are ca scop principal, îmbunătățirea mediului de afaceri și a comerțului în R. Moldova.

Activități incluse:

  • Forum de Afaceri Moldo-Român
  • Workshop-uri interactive
  • Seminare și prezentări tematice
  • Discuții privind prioritățile programelor investiționale.

Expoziția „Fabricat în Moldova”  poate fi vizitată în perioada 29 ianuarie - 2 februarie, de la orele 10:00 până la 18:00. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a R. Moldova, sub patronajul Guvernului R. Moldova.