Deputatul Alexandr Nesterovsсhi a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupere pasivă

Deputatul neafiliat Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de corupere pasivă și crearea condițiilor pentru finanțarea ilegală a unui partid. Sentința a fost pronunțată pe 19 martie 2025, în lipsa acestuia, de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.,
Pe prima acuzație Alexandr Nestervoschi a fost condamnat la 11 ani de închisoare, iar pentru cea de-a doua - 2 ani, pedeapsa cumulativă fiind 12 ani, potrivit jurnaliștilor de la Europa Liberă. De asemenea, el urmează să achite o amendă de jumătate de milion de lei și îi vor fi confiscate 35.000 de dolari.
Prin aceeași decizie, Nesterovschi a fost anunțat în căutare și urmează să fie arestat. Avocatul lui, Anatolie Pitel, a spus pentru sursa citată că, în opinia lui, decizia este ilegală și o va contesta la Curtea de Apel.
Potrivit procurorului din acest dosar, Gheorghe Caragia, lui Nesterovschi i-a fost aplicată interdicția de a părăsi țara.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Cu câteva ore înainte de ședința de judecată, agenția rusă Rusia Ria Novosti a anunțat că președintele rus Vladimir Putin i-a oferit cetățenia Federației Ruse lui Nesterovschi, pe motiv că acesta ar fi persecutat de autoritățile de la Chișinău.
Dosarul penal împotriva lui Alexandr Nesterovschi a fost pornit în 2023, mai scrie Europa Liberă. Potrivit procurorilor, el ar fi primit cel puțin 35.000 de dolari de la oligarhul fugar Ilan Șor ca să părăsească Partidul Socialiștilor și să adere la Partidul „Renaștere”. Acuzarea susține că el ar fi primit câte 5.000 de dolari lunar, în decurs de șapte luni.
Într-un alt capăt de acuzare, Nesterovschi ar fi convins-o pe fosta deputată Arina Spătaru să creeze un partid proeuropean care ar fi acționat în interesele lui Șor. Pentru asta, el i-ar fi transmis 50.000 de dolari, 100.000 de lei și un telefon mobil destinat discuțiilor securizate cu Ilan Șor.
La rândul său, Alexandr Nesterovschi a negat comiterea faptelor pe tot parcursul examinării cauzei. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău Centru în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.