De ce s-a scumpit gazul natural? Dorin Junghietu răspunde criticilor despre Energocom și zvonului privind demisia sa
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a venit miercuri, 30 septembrie, cu explicații după valul de critici provocat de noua scumpire a gazelor naturale și de cheltuielile Energocom. Oficialul a reiterat că prețul plătit de consumatori este determinat în cea mai mare parte de costul gazelor cumpărate de pe piața internațională. Totodată, oficialul a respins acuzațiile privind utilizarea creditului BERD și anunță că Energocom își va schimba sediul. Dorin Junghietu a vorbit și despre întârzierile liniei Vulcănești-Chișinău și zvonurile privind o eventuală demitere a sa.
Precizările vin după ce tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici a ajuns la peste 26 de lei pentru un metru cub, fapt care a provocat noi discuții despre momentul în care Energocom a făcut achizițiile, costurile companiei și modul în care este administrat sectorul energetic. Dorin Junghietu recunoaște că un asemenea tarif este greu de suportat pentru familii, însă spune că explicația nu trebuie căutată în salariile angajaților sau în chiria sediului Energocom. Potrivit lui, peste 70% din tariful final reprezintă costul gazelor cumpărate de pe piața internațională, unde prețurile ar fi crescut cu peste 40% în ultimele luni, pe fondul conflictelor din Orientul Mijlociu, reducerii livrărilor de gaze naturale lichefiate și nivelului scăzut al stocurilor europene.
Ministrul a răspuns și uneia dintre principalele întrebări apărute după scumpire, și anume de ce statul nu a cumpărat mai mult gaz atunci când acesta era mai ieftin. Dorin Junghietu susține că momentul celui mai mic preț poate fi identificat ușor retrospectiv, însă achizițiile necesare unei țări nu pot fi făcute mizând pe evoluția unei singure zile.
„Este ușor să indici astăzi, pe un grafic, ziua în care prețul a fost cel mai mic. Achizițiile pentru o țară nu se fac însă ca un pariu la bursă și nimeni nu știe dinainte când începe un război, când se blochează o strâmtoare sau când dispar de pe piață volume importante de gaze lichefiate.”
Potrivit ministrului, Energocom a cumpărat gazele conform unei strategii aprobate, prin proceduri competitive, iar contractele au prețuri indexate la media bursei din luna precedentă livrărilor. Junghietu spune că strategia și modul în care au fost gestionate riscurile trebuie explicate public și că ar susține inclusiv un audit profesionist al achizițiilor.
O altă acuzație la care a răspuns oficialul vizează creditul acordat Energocom de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Ministrul afirmă că niciun leu din acest împrumut nu a fost folosit pentru cumpărarea valorilor mobiliare de stat. Banii BERD pot fi eliberați doar pentru contracte eligibile de procurare a gazelor și energiei electrice, iar prima debursare pentru noul an gazier ar fi avut loc abia la sfârșitul lunii septembrie. Valorile mobiliare despre care s-a discutat public ar fi fost cumpărate anterior din banii proprii ai companiei, pentru plasarea temporară a lichidităților.
Ministrul admite însă că și cheltuielile Energocom trebuie analizate și justificate. Potrivit lui, pentru furnizarea gazelor către consumatorii din țară lucrează aproximativ 180 de persoane, comparativ cu peste 260 la fostul furnizor. Administrarea companiei ar reprezenta 54 de bani din factura pentru gaze.
În privința sediului Energocom, Junghietu spune că a cerut reexaminarea argumentelor care au stat la baza alegerii acestuia. Chiria ar reprezenta mai puțin de un ban din prețul unui metru cub de gaz, însă ministrul consideră că acest lucru nu elimină obligația de transparență. În consecință, Consiliul de administrație al Energocom a decis marți să rezilieze contractul actual și să mute sediul companiei.
Dorin Junghietu a răspuns și acuzațiilor privind lipsa schimbărilor la Moldovagaz. El amintește că furnizarea gazelor către consumatorii finali a fost transferată către compania de stat Energocom și spune că Ministerul Energiei a cerut comasarea celor 12 întreprinderi teritoriale de distribuție din subordinea Moldovagaz. Documentele ar fi deja pregătite, însă decizia trebuie luată la nivel corporativ, în condițiile în care Gazprom deține controlul acționarial al companiei. În paralel, sunt evaluate rețelele de distribuție aflate în gestiunea Moldovagaz pentru a se decide ce se va întâmpla cu acestea.
Ministrul nu a ocolit nici întârzierile de la linia Vulcănești-Chișinău. Potrivit lui, linia propriu-zisă este construită și energizată până la Stația Chișinău, însă punerea integrală în exploatare este blocată de un echipament defect, trimis la reparație în Spania. Contractorii ar urma să răspundă inclusiv financiar pentru întârziere, iar autoritățile își propun acum ca infrastructura să intre în exploatare comercială până la sfârșitul lunii octombrie.
La final, Junghietu s-a referit și la afirmațiile lansate cu o zi înainte de deputatul Alexandru Verșinin, potrivit cărora Președinția i-ar pregăti demisia. Ministrul le califică drept zvonuri și spune că nu intenționează să intre zilnic în dispute politice.
„Nu m-am întors în Republica Moldova pentru a mă ține de o funcție. Cât timp am mandatul, voi lua deciziile necesare pentru securitatea energetică a țării, chiar dacă unele sunt dificile și chiar dacă este mai comod politic să promiți gaze ieftine fără să spui de unde le vei cumpăra și cum exact le vei aduce.”
Amintim că, pe 28 septembrie, ANRE a aprobat un nou tarif la gazele naturale, astfel că prețul achitat de consumatorii casnici a ajuns la 26,14 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. Scumpirea a readus în discuție costurile achizițiilor făcute de Energocom și modul în care compania își gestionează cheltuielile.