Corpul de Control al premierului a demisionat. Alexandru Munteanu: „Mi-am pierdut încrederea în ei”
Corpul de Control al prim-ministrului și-a depus demisia în această dimineață, a anunțat premierul Alexandru Munteanu, care a invocat pierderea încrederii în activitatea structurii. Decizia vine în urma unor evaluări și analize realizate în ultima perioadă la nivel guvernamental.
Șeful Executivului a precizat că funcțiile publice presupun responsabilitate și integritate, iar atunci când aceste principii nu mai sunt garantate, sunt necesare schimbări.
„În urma evaluărilor și informațiilor analizate în ultima perioadă, am ajuns la concluzia că activitatea componentei Corpului de Control nu mai beneficiază de încrederea necesară pentru exercitarea acestei funcții. Vă anunț că membrii Corpului de Control și-au dat demisia efectiv din această dimineață. Funcțiile publice nu sunt un privilegiu. Ele presupun responsabilitate. Iar atunci când încrederea necesară pentru exercitarea unei funcții este pierdută, decizia corectă este să facem schimbări. Și asta și o facem”, a declarat Alexandru Munteanu.
Premierul a subliniat că Guvernul nu va tolera abateri de la standardele de profesionalism și integritate în instituțiile publice.
„Deoarece vorbim de profesionalism și integritate, echipa activităților noastre și eu avem zero toleranță la nerespectarea acestora. Și vă rog pe toți să continuăm să lucrăm în această direcție”, a mai adăugat prim-ministrul.
Membrii menționați în structura publică a Guvernului sunt Vasile Boldură - consilier în cadrul Corpului de control al prim-ministrulu și Angela Ciofu.