Ziua raportului de trei ani al Primăriei Chișinău, marcată de o alertă cu bombă la sediul instituției. Ce spune Poliția
ACTUALIZARE (09:29) Ofițera de presă a Poliției capitalei, Cristina Talpă, a declarat pentru ziar.md că, în urma primelor verificări efectuate împreună cu instituțiile abilitate, s-a stabilit că nu există niciun risc pentru siguranța persoanelor aflate la sediul Primăriei Chișinău. Prin urmare, nu a fost necesară evacuarea acestora.
Totodată, Poliția examinează și ipoteza unei eventuale provocări, cu scopul de a crea o situație de victimizare.
ȘTIREA INIȚIALĂ (08:50) O alertă cu bombă a fost anunțată la sediul Primăriei Chișinău, chiar în ziua în care instituția urma să prezinte raportul de trei ani de activitate. Despre incident a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale în această dimineață.
„Primăria la 3 ani de raport și ne-am pomenit cu o alertă cu bombă la Primărie. Sperăm că la Palatul Republicii nu au anunțat astăzi alerte cu bombe”, a scris edilul, făcând trimitere la faptul că raportul va fi prezentat la Palatul Republicii.
În mesajul său, Ion Ceban a făcut referire și la alte incidente din trecut, inclusiv la reținerile unor colegi înaintea Forumului Social al Primăriei și la intervenția autospecialelor de pompieri în mulțimea adunată la concertul Youth Fest, organizat în Piața Marii Adunări Naționale.
Totodată, primarul capitalei a făcut trimitere și la faptul că astăzi, la ora 10:00, este programată o ședință a Consiliului de Securitate, prezidată de Maia Sandu.
„Poate astăzi vor decide ceva pentru oameni”, a comentat Ceban.
Ziar.md a solicitat informații de la Poliția capitalei despre alerta cu bombă de la Primărie. Responsabilii au comunicat că vor reveni cu detalii.