Semnal de alarmă de la „Apele Moldovei”: „Resursele din R. Moldova sunt limitate”
Resursele de apă ale R. Moldova sunt foarte limitate și provin în principal din râurile Nistru și Prut. Întrucât majoritatea localităților utilizează apele subterane prin fântâni arteziene, este esențial să nu permitem îndiguirea ilegală a râurilor pentru acumularea apei în scopuri de irigare. Vice-directorul Agenției „Apele Moldovei”, Radu Cazacu, a declarat acest lucru pentru Radio Moldova.
Potrivit lui Cazacu, în această perioadă, țara noastră are două surse sigure de apă. O alternativă ar fi apele subterane, așa că, în prezent, Ministerul Mediului și cel al Agriculturii discută despre o modalitate de a utiliza această resursă pentru irigare exclusiv prin picurare culturilor horticole.
„Aici tot trebuie să fim foarte atenți, pentru că apele subterane au mineralizare ridicată și utilizarea neconformă a acestor ape duce la salinizarea terenurilor. A doua alternativă ar fi utilizarea apelor uzate. Este o practică în UE și nu numai”, vide-directorul de la „Apele Moldovei”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Amintim că, în cadrul ședinței Guvernului din 17 iulie, și premierul Dorin Recean a îndemnat cetățenii să consume rațional apa.
„Vreau să rog pe toată lumea să ne mobilizăm și să fim raționali cu consumul de apă. Domnul ministru Lazarencu, vreau să vă rog să avem o monitorizare continuă a situației și cred că va trebui să avem și un efort mai mare de curățare a lacurilor, pentru că o parte din ele au secat, inclusiv de aceia că nu sunt îngrijite corespunzător”, a declarat Recean.
În R. Moldova există aproximativ 4.500 de lacuri de acumulare, notează Radio Moldova.