FOTO/ Stația de captare din Ungheni, verificată de ministrul Mediului. Infrastructura este modernizată
Ministrul Mediului, Gheoghe Hajder, a verificat ieri stația de captare din Ungheni. Vizita a avut loc în contextul situației hidrologice care afectează râul Prut și al reducerii debitului de apă evacuat din lacul de acumulare Costești-Stânca.
Responsabilii de la Ministerul Mediului au precizat că Hajder a evaluat modul în care funcționează infrastructura în condițiile debitului redus al râului Prut și capacitatea acesteia de a asigura captarea apei în condiții sigure.
„Chiar în acest moment au loc lucrări de modernizare a infrastructurii de captare a apei. Intervențiile vizează înlocuirea unor elemente vechi ale sistemului și îmbunătățirea procesului de captare și transport al apei, ceea ce va contribui la reducerea pierderilor și la o funcționare mai sigură și mai eficientă”, se menționează în comunicatul instituției.






Râul Prut este una dintre principalele surse de alimentare cu apă pentru mai multe localități din raioanele Glodeni, Fălești, Ungheni, Leova, Cantemir și Cahul.
De la începutul lunii septembrie, volumul de apă intrat în lacul Costești-Stânca a fost semnificativ mai mic decât cel evacuat, ceea ce a determinat scăderea nivelului apei cu 1,28 metri.
În aceste condiții, debitul evacuat în râul Prut a fost redus pentru a conserva rezerva de apă și a asigura alimentarea cu apă a populației.
Amintim că R. Moldova se află în stare de urgență în sectoarele hidrologic și energetic din 26 septembrie, pentru un termen de 60 de zile. Măsura a înlocuit starea de alertă în cele două sectoare, instituită inițial pe 28 iulie pentru 30 de zile și ulterior prelungită cu încă 30 de zile, până pe 25 septembrie.

