vineri, 02 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
LIVE/ Deputații revin în plen. Moldova HiTech Park, accizele și sistemele de irigare, pe agenda Parlamentului
Sursa foto: Parlament.md

LIVE/ Deputații revin în plen. Moldova HiTech Park, accizele și sistemele de irigare, pe agenda Parlamentului

Deputații se reunesc vineri, 2 octombrie, în ședință plenară, începând cu ora 11:00. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte ce țin de armonizarea legislației R. Moldova cu cea a Uniunii Europene, dar și inițiative privind Moldova HiTech Park, sistemele de irigare și desecare, serviciile poștale și importul unor vehicule primite prin donație.

În lectura a doua, Parlamentul urmează să examineze proiectul privind investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi, precum și inițiativa care prevede completarea mecanismului de finanțare a serviciului poștal universal cu un sistem de compensare. Tot în lectura a doua vor fi discutate modificările referitoare la contractele de reprezentare comercială, proiectul privind depozitarii centrali de instrumente financiare și modificările la Legea horticulturii.

Pe agenda deputaților se află și un proiect care urmărește crearea condițiilor pentru dezvoltarea și întreținerea sistemelor de irigare și desecare.

În prima lectură, deputații vor examina modificări prin care legislația națională în domeniul impozitării directe urmează să fie aliniată la normele Uniunii Europene. Un alt proiect vizează unele prevederi ale Codului fiscal referitoare la accize.

Parlamentarii urmează să examineze și declararea utilității publice de interes național a lucrărilor pentru construcția și dezvoltarea Parcului de Tehnologii Avansate „Moldova HiTech Park”.

Alte două proiecte se referă la importul unor mijloace de transport primite cu titlu de donație. Acestea ar urma să fie folosite pentru activități caritabile și umanitare, precum și pentru deplasarea colectivelor instituțiilor publice din domeniile culturii, artei, tineretului și sportului.

Ședința Parlamentului din 2 octombrie poate fi urmărită în direct mai jos: