Prima reacție a lui Vladimir Plahotniuc după condamnare. Acuză „triumful puterii politice asupra legii”
Vladimir Plahotniuc a venit cu o primă reacție publică după sentința pronunțată pe 22 aprilie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Fostul lider democrat susține că dosarul său ar fi „dictat politic” și afirmă că decizia primei instanțe urmează să fie contestată la niveluri judiciare superioare, inclusiv europene și internaționale.
Într-un mesaj publicat după condamnare, Plahotniuc afirmă că sentința ar fi fost „cunoscută din timp” și acuză influențe politice asupra procesului de judecată.
„Știu că decizia judecătorilor a provocat multe discuții în societate și în mediul politic, dar și în mediul profesional din sistemul judiciar. Știu că pentru multă lume sentința de condamnare era cunoscută din timp. Nici nu putea fi altfel în condițiile în care judecătorii erau supuși vettingului galben, care le decidea cariera, iar procurorul pe caz a primit imediat după condamnarea mea promovarea vettingului, ca o recompensă pentru dosarul pe care l-a întocmit împotriva mea”, a scris Plahotniuc.
Acesta califică sentința drept „triumful puterii politice asupra legii” și susține că procesul ar fi fost afectat de probleme procedurale, lipsa unor probe suficiente și presiune mediatică.
„Totul e atât de vizibil și la suprafață, toate influențele politice sunt atât de evidente, toate comenzile date de sus sunt atât de vădite, încât doar naivii pot crede că în aprilie s-a produs un act de triumf al legii. Din contra, acela a fost, de fapt, triumful puterii politice asupra legii. Și compromiterea în mod repetat a legii”, a mai scris fostul lider democrat.
Vladimir Plahotniuc mai susține că un proces corect ar presupune independența acuzatorilor și a judecătorilor față de factorul politic, dezbateri autentice între magistrați și retragerea judecătorilor în caz de incompatibilitate.
„Triumful legii e atunci când acuzatorii și judecătorii sunt independenți față de factorul politic, triumful legii e atunci când între judecători există dezbatere autentică și există ezitări firești cu privire la datele prezentate, triumful legii e atunci când unii judecători dau dovadă de un bun-simț elementar, pentru a se retrage din judecarea cazului, odată ce se constată incompatibilitatea lor pe acest caz, din varii motive, despre care au vorbit public avocații mei”, a declarat acesta.
În mesajul său, Plahotniuc afirmă că dosarul ar conține „lacune” și „erori grave de procedură”, care ar urma să fie analizate în instanțele superioare.
„Imediat ce dosarul meu va fi înaintat către niveluri judecătorești superioare, inclusiv europene și internaționale, lacunele în probatoriu și erorile grave de procedură vor fi scoase la iveală, cu consecințele de rigoare”, susține Plahotniuc.
Fostul lider democrat respinge acuzațiile și afirmă că în dosar nu ar exista probe concrete împotriva sa.
„Ipotezele, alegațiile și părerile culese și aduse ca argumente în dosar împotriva mea nu sunt probe. Acestea nu sunt dovezi serioase, ci fantezii generate de rivalii mei politici. Dovezi concrete n-au existat și nu există, ele nu pot exista. Prin urmare, sentința de condamnare în prima instanță a fost una exclusiv dictată politic și ea va trebui să fie supusă unei analize oneste, profesionale și critice în instanțele de mai sus”, a mai scris acesta.
Plahotniuc spune că speră ca, în etapele următoare, justiția să fie „mai independentă față de politic” și nu exclude rejudecarea cazului.

Amintim că, pe 22 aprilie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe Vladimir Plahotniuc la 19 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis. Acesta a fost recunoscut vinovat de creare și conducere a unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Instanța l-a privat și de dreptul de a deține funcții sau de a exercita activități legate de gestionarea mijloacelor financiare și a bunurilor materiale ale altor persoane pentru o perioadă de 5 ani.
Totodată, instanța a dispus încasarea din contul acestuia, în beneficiul Ministerului Finanțelor, a echivalentului prejudiciului cauzat prin infracțiune: peste 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, la care se adaugă dobânzi de peste 18,7 milioane de dolari și 1,6 milioane de euro. Sechestrul aplicat pe bunurile care i-ar aparține lui Vladimir Plahotniuc, în valoare de peste 1,1 miliarde de lei, a fost menținut până la recuperarea prejudiciului și confiscarea specială a mijloacelor financiare.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada 2009-2019, Plahotniuc ar fi acționat ca lider al unei organizații criminale create pentru comiterea mai multor infracțiuni. Procurorii susțin că acesta ar fi coordonat, împreună cu Ilan Șor și alte grupuri criminale, o rețea care a implicat persoane din sistemul financiar-bancar și din autorități publice, în scopul obținerii de beneficii ilicite. Conform acuzării, activitatea organizației ar fi inclus sustragerea mijloacelor financiare din sistemul bancar al Republicii Moldova și spălarea ulterioară a banilor.
Procurorii Anticorupție au solicitat inițial 25 de ani de închisoare, analizând oportunitatea unui apel. Apărarea a calificat decizia drept „vădit ilegală” și a anunțat că va ajunge la CEDO.

Vladimir Plahotniuc rămâne vizat și în alte dosare penale aflate la diferite etape de examinare. Printre acestea se numără dosarul „Metalferos”, în care este acuzat că ar fi creat și condus o organizație criminală care ar fi controlat piața metalelor și ar fi prejudiciat întreprinderea cu capital de stat. Fostul lider democrat mai figurează în dosarul cunoscut public drept „Kuliok”, care vizează imaginile în care acesta i-ar fi transmis fostului președinte Igor Dodon o sacoșă în care s-ar fi aflat bani pentru finanțarea partidului. Un alt dosar vizează achiziția blanchetelor pentru pașapoarte, unde procurorii investighează un presupus prejudiciu de peste 500 de milioane de lei. De asemenea, Plahotniuc este vizat în cauza privind identitățile false. Procurorii mai investighează și aspecte legate de îmbogățire ilicită și spălare de bani, inclusiv proprietăți și active de lux deținute peste hotare, despre care anchetatorii susțin că nu ar fi fost declarate și ar proveni din activități ilegale.
Vladimir Plahotniuc a fost extrădat în Republica Moldova pe data de 25 septembrie 2025. După mai bine de șase ani de când a părăsit țara, fostul lider democrat a fost adus din Grecia sub escortă și plasat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Fostul politician a fost arestat în Grecia la sfârșitul lunii iulie 2025, după ce autoritățile elene au deblocat procedura de extrădare solicitată de Chișinău. Acesta a fost adus în Republica Moldova cu o cursă de linie, fiind preluat de la aeroport de forțele de ordine în cătușe.
Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în iunie 2019.
Persoanele acuzate de comiterea unei infracțiuni beneficiază de prezumția nevinovăției până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare.

