Presa: Ofițerii SPIA au descins cu percheziții la Inspectoratul General Pentru Migrație al MAI
Ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne (SPIA al MAI) ar fi percheziționat mai multe birouri al Direcției Regionale Centru a Inspectoratului General Pentru Migrație (IGM). PulsMedia notează că descinderile au avut loc în dimineața zilei de joi, 12 septembrie.
Potrivit surselor PulsMedia, acțiunile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal care vizează legitimitatea acordării sau prelungirii dreptului de ședere a străinilor în R. Moldova.
„Oamenii legii au ridicat de la fața locul mai multe materiale ca probe la dosar, care urmează a fi examinate”, precizează sursa citată.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Până în momentul publicării acestei știri, MAI nu a furnizat informații prin care să confirme sau să infirme perchezițiile.
Amintim că, în august curent, șeful IGM (Mihail Vodă), adjuncții acestuia, șeful Direcției Supraveghere Regim de Ședere, precum și șeful Direcției Azil și Apatridie au fost demiși din funcție. Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a luat o decizie în acest sens în urma anchetei în cazul cetățeanului turc, împușcat în plină zi în sectorul Rîșcani al capitalei.
Ancheta inițiată de SPIA la IGM, ca urmare a unor nereguli constatate în dosarul de solicitare de azil în cazul lui Izzet Eren, asasinat pe 10 iulie la Chișinău, a vizat șase angajați.