Atac la poarta petrolieră a Rusiei spre Occident: portul Ust-Luga, lovit de drone. Avioane NATO au fost ridicate în aer
Un atac cu drone a provocat un incendiu în portul rusesc Ust-Luga de la Marea Baltică, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie. Trei angajați au fost răniți, potrivit guvernatorului regiunii Leningrad, Aleksandr Drozdenko. Portul reprezintă un nod important pentru exporturile rusești de petrol, produse petroliere și cereale.
Autoritățile regionale au confirmat că zona portuară a fost lovită și că echipele de intervenție au fost mobilizate pentru stingerea incendiului. Totodată, la Ust-Luga s-a produs deconectarea de urgență a unei stații de transformare, a anunțat Drozdenko.
Guvernatorul a susținut că apărarea antiaeriană rusă ar fi doborât 150 de drone deasupra regiunii Leningrad pe parcursul nopții.
Alerta de drone a afectat și traficul aerian din regiune. Aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg a suspendat temporar primirea și decolarea aeronavelor, potrivit informațiilor publicate în cursul dimineții.
Incendiul din portul rusesc a putut fi observat și de pe teritoriul Estoniei. Lumina flăcărilor era vizibilă din Narva, Sinimäe și Sillamäe.
În aceeași noapte, Forțele de Apărare ale Estoniei au emis avertizări privind o posibilă amenințare aeriană pentru mai multe regiuni din sudul și estul țării. Locuitorilor li s-a recomandat să se adăpostească dacă observă o dronă. Un purtător de cuvânt al armatei estoniene a declarat că avioane de luptă NATO au fost ridicate în aer ca răspuns la situație. Avertizări privind dronele au fost emise și în Letonia și Lituania.
Ust-Luga a mai fost vizat de atacuri ucrainene. La 1 septembrie, dronele au lovit complexul Novatek-Ust-Luga. Serviciul de informații militare al Ucrainei a afirmat atunci că au fost avariate componente importante ale unei instalații de procesare a petrolului și alte echipamente tehnologice, iar la obiectiv a izbucnit un incendiu de proporții.
Importanța portului depășește rolul său comercial. Potrivit Comisiei Europene, Ust-Luga este utilizat pentru transportarea petrolului rusesc prin intermediul „flotei din umbră” și al altor practici maritime cu risc ridicat. Infrastructura portuară a fost inclusă în sancțiunile occidentale pentru rolul său în susținerea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.