O clasă cu predare în limba română din Ucraina a fost închisă la patru zile de la deschidere. Reacția Kievului
Clasa I cu predare în limba română din Orlivka, regiunea Odesa, a fost deschisă la începutul anului școlar, dar a funcționat doar patru zile. Părinții ar fi fost îndemnați ulterior să-și înscrie copiii într-o clasă cu predare în limba ucraineană. Situația a stârnit reacții în comunitatea românească și a determinat autoritățile de la București să ceară clarificări.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al României, deschiderea clasei cu predare în limba română s-a făcut în urma demersurilor Consulatului General al României la Odesa și a solicitărilor venite din partea comunității românești din localitate.
Clasa și-a început activitatea la 1 septembrie, însă, după patru zile, aceasta nu a mai funcționat. Autoritățile române spun că au fost informate despre situație și au inițiat demersuri atât la București, cât și la Kiev pentru a clarifica circumstanțele și pentru a identifica o soluție care să permită continuarea instruirii în limba română.
„Ministerul Afacerilor Externe a fost informat despre situația clasei I cu predare în limba română din Cartal (Orlivka) și a întreprins demersuri atât la București, cât și la Kiev pentru clarificarea situației și identificarea unei soluții care să permită continuarea instruirii în limba română”, precizează MAE.
Comunitatea românească cere menținerea clasei
Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka-Kartal”, a făcut publică situația și a cerut implicarea autorităților pentru soluționarea problemei.
„Potrivit declarațiilor părinților, în această perioadă asupra lor s-au exercitat din nou presiuni și intimidări în urma cărora părinții și-au schimbat opțiunea pentra clasa cu predare în limba ucraineană. Considerăm că această problemă ridică întrebări serioase privind garantarea și protecția drepturilor fundamentale ale părinților și copiilor ce aparțin minorităților naționale și anume privind libertatea de a alege limba de educație”, se arată într-o declarație oficială adersată Consiliului Național de Securitate și Apărare a Ucrainei și Administrației Militare Regionale din Odesa.
În acest context, Consulatul General al României la Odesa anunță că va reveni la Orlivka pe 18 septembrie. Este a doua intervenție directă a misiunii diplomatice în localitate, după cea din 31 august.
De această dată, reprezentanții Consulatului se vor deplasa împreună cu Rodion Abashev, șeful Administrației Militare Raionale Ismail. Sunt planificate discuții cu reprezentanții comunității românești și cu conducerea școlii.
„Obiectivul vizitei comune este unul concret: identificarea, prin dialog și cu implicarea autorităților locale competente, a unei soluții favorabile care să permită reluarea funcționării clasei, constituită la începutul acestui an școlar”, menționează Consulatul General al României la Odesa.
Ce spune partea ucraineană
Ambasada Ucrainei la București afirmă că instituțiile ucrainene competente stabilesc în prezent toate circumstanțele cazului de la Orlivka. Diplomația ucraineană precizează că, după finalizarea acestor verificări, va prezenta o reacție corespunzătoare.
Ambasada respinge, totodată, tentativele de a transforma cazul de la Orlivka într-o evaluare generală a politicii Ucrainei privind drepturile minorităților naționale.
„Considerăm nefondate tentativele unor persoane de a alimenta emoțiile negative în jurul acestei situații, punând sub semnul întrebării, în ansamblu, politica Ucrainei în domeniul asigurării drepturilor minorităților naționale. Statul nostru rămâne dedicat respectării angajamentelor internaționale asumate în contextul respectării drepturilor - inclusiv a celor educaționale - ale minorităților naționale (comunităților) din Ucraina. Progresul semnificativ în acest domeniu pe parcursul ultimilor ani dificili a fost evaluat și recunoscut în mod corespunzător de Uniunea Europeană și de statele noastre partenere” se arată în comunicatul misiunii diplomatice.
Potrivit Ambasadei Ucrainei, numai în regiunea Cernăuți funcționează 63 de instituții de învățământ cu predare în limba română.