Navalnaia, arestată în lipsă în Rusia. Reacția văduvei principalului opozant al lui Putin
Tribunalul Basmannîi din Moscova a arestat-o în lipsă pe Iulia Navalnaia, sub acuzația de „participare la o comunitate extremistă”. Acest lucru a fost raportat de serviciul de presă al tribunalelor din Moscova. Potrivit RIA Novosti, văduva opozantului rus Alexei Navalnîi a fost inclusă și pe lista persoanelor date în urmărire internațională de autoritățile ruse.
Publicația Mediazona notează că decizia tribunalului Bassmanîi a fost anunțată după încheierea zilei de lucru. În mesajul serviciului de presă al tribunalelor din Moscova se menționează că Navalnaia „a fugit de ancheta preliminară și, prin urmare, a fost anunțată în urmărire”.
„Instanța a admis cererea anchetei și a dispus o măsură preventivă sub forma reținerii pe o perioadă de două luni. Perioada de arestare se va calcula de la data extrădării acesteia în Federația Rusă sau din momentul detenției pe teritoriul Rusiei”, se mai arată în comunicat.
La scurt timp după acest anunț, văduva regretatului opozant rus a venit cu o reacție, în care l-a acuzat din nou pe președintele rus de omorul lui Alexei.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„Oh, dar ce, nu va fi procedura obișnuită? Agent străin, apoi deschiderea unui dosar penal, apoi o arestare?! Când veți scrie despre asta, vă rugăm să nu uitați să menționat cel mai important lucru: Vladimir Putin este un ucigaș și un criminal de război. Locul lui este în închisoare, însă nu undeva în Haga, într-o celulă confortabilă cu televizor, dar în Rusia - în aceeași colonie și aceeași celulă de 2x3 metri în care l-a ucis pe Alexei”, a scris Navalnaia pe contul său de X.
Iulia Navalnaia a părăsit Federația Rusă în 2021. În februarie 2024, după moartea lui Alexei Navalnîi, Iulia a promis că va continua cauza soțului ei. În acest timp, ea a fost distinsă cu mai multe premii și a a fost aleasă în funcția de președinte al Organizației Internaționale pentru Drepturile Omului, Human Rights Foundation (HRF).
Amintim că Alexei Navalnîi, principalul opozant al președintelui rus Vladimir Putin, a murit pe 16 februarie, la vârsta de 47 de ani, într-o închisoare din Siberia. Kremlinul a negat orice implicare a statului în moartea liderului opoziției, care a fost înmormântat pe 1 martie la Moscova.
Atât președintele SUA Joe Biden, cât și unii lideri europeni, au declarat că vinovat de moartea lui Alexei Navalnîi este nimeni altul decât Vladimir Putin.