Muzică și voie bună în nordul țării: Bălțiul marchează 605 ani de la prima atestare documentară, iar Făleștiul - 597
Municipiul Bălți marchează 605 ani de la prima atestare documentară, iar locuitorii sărbătoresc Ziua Orașului și Hramul Sfântului Nicolae. Evenimentele festive au început pe 20 mai și se va încheia mâine, 23 mai. Programul include un șir de activități culturale, sportive și educative, iar punctul culminant îl constituie concertele organizate în centrul orașului, care vor aduce pe scenă atât artiști îndrăgiți, cât și tineri talentați din municipiu.
Tradițional, ceremonia de astăzi a început cu Sfânta Liturghie dedicată Hramului orașului, desfășurată în Piața Independenței din municipiul Bălți.
Partea religioasă a fost urmată de depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. La eveniment au participat reprezentanți ai Parlamentului R. Moldova, ai Guvernului, precum și reprezentanții ma multor misiuni diplomatice din R. Moldova, inclusiv ai ambasadelor Bulgariei, Chinei, Greciei, Lituaniei și României, dar și ai consulatului general al României la Bălți.
De asemenea, la ceremonie au participat reprezentanții mai multor organizații internaționale și delegații oficiale din orașe partenere din Polonia, România, Ucraina, Lituania, Bulgaria, Malta, precum și din localități din R. Moldova (Drochia, Glodeni, Sângerei, Soroca, satul Elizaveta).
Partea oficială a fost succedată de momente artistice susținute de copiii și tinerii bălțeni, precum și de o paradă la care au participat reprezentanții Direcției învățământ, tineret și sport din Bălți, elevi, olimpici, absolvenți de liceu, colegiu și universitate, profesori și educatori, părinți și copii, sportivi, medici, precum și angajații diferitor întreprinderi și companii din municipiu.
Pe parcursul zilei de 22 mai, în Parcul Central „Mihai Volontir” și în alte locații din oraș, vor avea loc activități interactive, zone tematice pentru tineri și familii, ateliere creative, competiții sportive și sesiuni de socializare.
Seara va culmina cu evenimentul „BĂLȚI Youth Fest – all night”, un concert susținut de artiști și colective municipale, alături de invitați speciali, printre care se numără interpreții Pavel Stratan și Cristian Porcari, trupa Zdob și Zdub și solistul formației germane Mr. President, cunoscută în întreaga lume pentru hitul global „Coco Jamboo”. Concertul va fi urmat de un Laser Show.


Sursa foto: Primăria municipiului Bălți
În noaptea de 22 spre 23 mai, programul de circulație al troleibuzelor va fi prelungit până la ora 02:00. Singura excepție este ruta de troleibuz nr. 12, care nu circulă deloc, întrucât traseul acesteia include strada Mihai Viteazul, unde sunt planificate evenimente festive.
Sâmbătă, 23 mai, cu ocazia Hramului municipiului Bălți va fi organizat un maraton ciclist. Acesta va începe în fața clădirii Primăriei, iar cursele vor avea loc în două etape:
- etapa I (5,48 km) – start general pentru toți participanții, ora 10:30;
- etapa a II-a (11,30 km) – start comun pentru participanții avansați, ora 11:10.
Sărbătoare și în orașul Fălești
De menționat că și alte localități din țară își sărbătoresc astăzi hramul. Printre acestea se numără orașul Fălești, care marchează 597 de ani de la prima atestare documentară.
În prima parte a zilei, în centrul orașului Fălești a fost organizat un concert matinal, dar și trânte cu premii vii.
Începând cu ora 18:00, atmosfera va fi încinsă de un concert în cadrul căruia va evolua umoristul rus Maxim Galkin, interpreții români Antonia și Marcel Pavel, solistul trupei Mr. President, duetul autohton Magnat & Feoctist și cântăreața moldoveancă Iuliana Beregoi.
