Maia Sandu a comentat tragedia din unitatea militară de la Cahul. Rudele adolescentului decedat cer dreptate
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a comentat pentru prima dată incidentul produs în cadrul Brigăzii 3 Infanterie Motorizată „Dacia” din Cahul, soldat cu decesul unui adolescent. În timp ce șefa statului pledează pentru înăsprirea cerințelor privind utilizarea armamentului în unitățile militare, rudele copilului decedat cer dreptate și așteaptă o anchetă „publică și transparentă”.
„Moartea unui om este o tragedie mare. Aduc sincere condoleanțe familiei celui decedat. Cunoașteți că a fost demarată o anchetă, iar când vor fi concluziile, vor fi luate măsuri în raport cu cei vinovați. Deja este clar că cerințele privind utilizarea armamentului în unitățile militare trebuie înăsprite. Vom vedea ce vor spune și cine se face vinovat: dacă regulile nu sunt destul de riguroase sau dacă cineva le-a încălcat. Când vor fi rezultatele anchetei, vom vorbi despre ce acțiuni trebuie întreprinse”, a declarat Maia Sandu în cadrul ediției din 14 mai a emisiunii „Территория свободы”, de la Realitatea TV.
În contextul solicitărilor opoziției parlamentare privind demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, președinta a declarat că oficialul joacă un rol important în consolidarea capacității Armatei Naționale și în îmbunătățirea sistemului de apărare.
„Acest ministru a făcut mai mult decât toți miniștrii din ultimii 30 de ani pentru ca această țară să dețină o armată capabilă să apere cetățenii și pentru ca sistemul de apărare să funcționeze în beneficiul țării”, precizat lidera de la Chișinău.

Acum două zile, o tânără care s-a prezentat drept verișoara adolescentului decedat i-a criticat pe politicienii care au comentat cazul și i-a acuzat că s-au întrecut la „cuvinte frumoase”, urmărind scopuri personale. Potrivit ei, băiatul în vârstă de 16 ani era copilul cel mai mic al familiei, iar rudele așteaptă să i se facă dreptate.
„Au fost doar niște gaze în aer, aruncate sub formă de cuvinte frumoase, sub formă de oameni cointeresați să se facă dreptate și așa mai departe, sub forma acestor jocuri politice care sunt între voi, dar cu adevărat nimeni nu se gândește la această familie, la acești părinți îndurerați, care și-au înmormântat astăzi (13 mai - n. red.) singurul băiat, mezinul familiei, care nu cred că urmărește tot teatrul pe care îl faceți acum pe internet.
Sper că măcar din partea unora nu vor fi doar cuvinte spuse în vânt, pentru că evident, așteptăm să fie acea anchetă publică și transparentă, să înțelegem cine se face vinovat până la urmă. Evident va fi toată vina pe băiatul care s-a comportat necorespunzător cu arma, dar el este un actor foarte mic în tot acest joc. Să răspundă persoanele care au fost responsabile de supravegherea acestor tineri în acea instituție, persoanele care au fost de gardă. Să răspunsă atât șefia din instituție, cât și cea a organelor mai mari, nu știu cine anume. Sper că totuși nu vă este indiferentă starea oamenilor din această țară. Și sperăm că tot ce s-a spus din partea tuturor politicienilor, activiștilor - fiindcă s-au dat cu părerea absolut toți - va avea un rezultat”, a menționat într-un mesaj video Silvia Ciubrei.

Amintim că tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de 10 mai, când un militar din Cahul ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu minorul venit în vizită la un alt militar în termen.
Inițial, oamenii legii au anunțat că adolescentul a intrat în stare de șoc și a decedat ulterior la spital. Mai târziu, Poliția a precizat că, potrivit concluziilor preliminare ale medicului legist, corpul copilului ar fi fost pătruns de glonțul care l-a rănit pe militarul în termen.
Procuratura Generală a deschis o cauză penală pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, faptă soldată din imprudență cu decesul unei persoane. Totodată, militarul suspectat de producerea incidentului a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
În timp ce conducerea Armatei Naționale a dispus o anchetă de serviciu, opoziția a cerut demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că o eventuală decizie trebuie luată doar după analizarea tuturor circumstanțelor, poziție reiterată ulterior și de Nosatîi.
Pe 19 mai, Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică va organiza audieri cu ușile închise în privința incidentului.

