Autoritățile bulgare au descoperit peste un milion de dolari lipiți de corpul a șase persoane, inclusiv moldoveni
Aproape 1,2 milioane de dolari americani, nedeclarați la vamă, au fost descoperiți de autoritățile bulgare asupra a șase persoane, printre care cinci cetățeni ai Republicii Moldova. Banii erau ascunși în centuri elastice purtate pe corp, în plicuri sigilate în vid.
Cazul a fost depistat pe 6 noiembrie, la punctul de trecere a frontierei Lesovo, în timpul unui control comun al polițiștilor de frontieră și vameșilor. Potrivit Poliției de Frontieră din Bulgaria, persoanele se aflau într-o dubă înmatriculată în străinătate, condusă de un cetățean moldovean. Vehiculul se deplasa dinspre Republica Moldova spre Turcia, pe direcția de ieșire din Bulgaria.
În urma verificărilor, autoritățile au descoperit că fiecare dintre cei șase călători avea bani ascunși în jurul corpului. Cinci persoane aveau câte 200 de mii de dolari, iar cea de-a șasea - 199 de mii 900 de dolari. Suma totală confiscată se ridică la 1 milion 199 de mii 900 de dolari, echivalentul a peste 1 milion 74 de mii de euro.
Printre persoanele reținute se numără patru cetățeni moldoveni și o femeie cu dublă cetățenie, moldovenească și română. Toți cei șase au fost reținuți de autoritățile bulgare, iar în acest caz au fost inițiate șase dosare penale, sub supravegherea Procuraturii Districtului Yambol.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău confirmă reținerea celor șase persoane și precizează că Ambasada Republicii Moldova în Bulgaria monitorizează evoluția cazului. Instituția anunță că este pregătită să acorde asistență consulară cetățenilor moldoveni implicați, în conformitate cu prevederile legale.