FOTO/ Peste 8 milioane de lei au fost investiți pentru rețeaua de canalizare din Cupcini prin programul „Satul European”
Locuitorii orașului Cupcini, raionul Edineț, vor beneficia de servicii moderne de sanitație odată cu finalizarea proiectului „Construcția rețelelor de canalizare în orașul Cupcini”, implementat în cadrul ediției a II-a a Programului Național „Satul European”.
Proiectul, lansat în mai 2025 și aflat în derulare, urmează să fie finalizat în iulie 2026 și reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura localității din ultimii ani.
„Inițiativa prevede instalarea a două stații de pompare a apelor uzate și construirea a peste 1,8 kilometri de rețele de canalizare, necesare pentru conectarea gospodăriilor și instituțiilor”, a declarat administrația locală.
Pentru implementarea lucrărilor, Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), a alocat peste 8,36 milioane de lei din bugetul de stat.
Potrivit autorităților, după finalizarea proiectului, aproximativ 640 de gospodării, cu circa 1.700 de locuitori, vor avea acces la sistemul modern de canalizare. Infrastructura va deservi și cinci instituții publice, inclusiv grădinițe, școala de arte, serviciul de urgență și policlinica, precum și mai mulți agenți economici din localitate.
„Aceste servicii de sanitație sunt așteptate de mulți ani de locuitorii din Cupcini. Suntem foarte aproape de finalizarea unui proiect important pentru oameni. Urmează să extindem rețeaua și către alte gospodării pentru a asigura condiții decente pentru toți locuitorii și pentru a proteja mediul”, a declarat primarul orașului Cupcini, Adrian Belei.

Pe lângă acest proiect, orașul a beneficiat în ultimii ani de mai multe investiții prin programele guvernamentale „Satul European” și „Satul European Expres”, inclusiv modernizarea serviciilor de creșă și amenajarea infrastructurii de acces la gimnaziu.


Autoritățile locale afirmă că aceste investiții contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai, la modernizarea infrastructurii și la dezvoltarea durabilă a orașului Cupcini.


Â
- Condiții mai bune pentru locuitorii din Congazcicul de Sus. Casa de Cultură a fost renovată, iar canalizarea modernizată
- VIDEO/ Investiții realizate prin „Satul European”: Grădiniță modernizată și apă potabilă pentru sute de locuitori din Ungheni
- VIDEO/ Modernizarea satelor continuă prin Programul „Satul European”. Exemplul comunei Măcărești
- FOTO/ Cum arată comuna Negureni după finalizarea proiectelor din cadrul programului „Satul European”
- FOTO/ Copiii și tinerii din Hoginești au un teren nou de minifotbal în centrul satului, construit prin „Satul European”
- VIDEO/ Investiții de milioane: La Oxentea se repară trotuare, Casa de cultură și se elaborează Planul Urbanistic General
- Primarii din Găgăuzia vor mai multe proiecte finanțate prin „Satul European”

