FOTO/ Mai puține riscuri de inundații pentru locuitorii din Sîrma. Râul care traversează satul a fost curățat și adâncit
Pentru prima dată după mulți ani, albia râului Sîrma din localitatea cu același nume, parte a orașului Leova, este curățată și amenajată. Potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), lucrările de decolmatare sunt deja în plină desfășurare.
Mai exact, sunt evacuate depunerile de nămol și vegetație, este adâncită, curățată și amenajată albia râului. Totodată, sunt construite două podețe pietonale care vor asigura accesul în siguranță între diferite zone ale localității. Proiectul, realizat cu sprijinul PNUD, finanțat de Suedia și Norvegia, are drept scop reducerea riscului de inundații și creșterea siguranței pentru locuitori.

Potrivit autorităților locale, intervenția era necesară de mai mulți ani. În urma acumulării de nămol și vegetație, râul și-a pierdut treptat capacitatea de a evacua apa. Astfel că în perioadele cu precipitații abundente, apa ieșea din albie și amenința gospodăriile din apropiere.
„Râul Sîrma, din an în an, și-a schimbat traiectoria. Au fost cazuri când ajungea chiar până în poarta cetățenilor. Oamenii solicitau permanent să intervenim și am promis că vom face un lucru util și frumos pentru localitate”, spune Lilia Cazacu, viceprimara orașului Leova.

Autoritățile sunt convinse că amenajarea râului va reduce riscul producerii unor noi inundații.
„Noi sperăm că, odată cu adâncirea și amenajarea râului, apa nu va mai inunda gospodăriile și își va urma cursul firesc. Ne dorim ca această soluție să fie una de durată și să ofere mai multă siguranță oamenilor”, afirmă Lilia Cazacu.
Primele rezultate sunt deja vizibile, spun localnicii. Albia râului este mai largă și mai adâncă, iar pericolul revărsărilor pare să fie mai redus.
„În trecut, râul era mult mai îngust și când veneau ploile abundente, apa se revărsa rapid spre gospodării. Acum deja vedem schimbările. Albia este mai largă și mai adâncă. Când am văzut că au început lucrările, m-am bucurat, pentru că știm cât de important este pentru sat. Sunt convins că după finalizare situația va fi mult mai bună”, afirmă Alexei Cujbă, locuitor al satului.

Pe lângă protecția împotriva inundațiilor, proiectul va îmbunătăți și mobilitatea în interiorul localității. Noile podețe vor înlocui trecerile improvizate care deveneau periculoase în timpul ploilor și vor facilita deplasarea locuitorilor între diferite sectoare ale satului.

Lucrările fac parte dintr-un efort mai amplu de dezvoltare a comunităților locale. Sîrma este parte a orașului Leova în urma procesului de amalgamare voluntară, iar investițiile urmăresc îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor publice pentru locuitori.