Dumitru Vangheli va fi demis din funcția de director al MoldATSA. Decizia, motivată de pierderea încrederii APP
Directorul MoldATSA, Dumitru Vangheli, va fi demis din funcție. Agenția Proprietății Publice (APP) - care este fondatoarea întreprinderii de stat, a anunțat că va emite ordinul în baza solicitării transmise de Consiliul de administrație al MoldATSA. Decizia se va aplica începând cu ziua de luni, 22 iunie.
Consiliul de administrație al MoldATSA s-a pronunțat în favoarea revocării mandatului lui Vangheli în cadrul unei ședințe care a avut loc astăzi, 20 iunie. Motivul invocat este „pierderea încrederii fondatorului în persoana administratorului”.
Potrivit APP, interimatul funcției de director al MoldATSA va fi asigurat de către actualul director adjunct al Autorității Aeronautice Civilă, Andrei Cebanu.
„Ancheta inițiată de Consiliul de administrație și Comisia de cenzori, la indicația fondatorului, își va continua desfășurarea. În măsura în care, în cadrul acesteia, vor fi constatate noi circumstanțe relevante, vor fi întreprinse toate măsurile legale corespunzătoare în privința lui Dumitru Vanghelie”, a precizat APP.
Amintim că Dumitru Vangheli a fost suspendat din funcție pe 18 iunie, după ce APP s-a autosesizat în urma unei investigații publicate de Ziarul de Gardă. Ancheta indica faptul că Vangheli ar fi prezentat informații false în dosarul depus la concursul pentru ocuparea funcției de director și că ulterior ar fi angajat-o în cadrul întreprinderii pe partenera sa, precum și pe un fost judecător care nu a promovat de două ori evaluarea externă a integrității.
Materialul jurnalistic mai arată că salariile conducerii MoldATSA au fost majorate semnificativ în perioada mandatului lui Vangheli, astfel încât mai mulți șefi ar încasa aproximativ 100 de mii de lei lunar.
Într-o primă reacție, Dumitru Vangheli a menționat că activitatea sa profesională poate fi evaluată prin rezultatele obținute la conducerea întreprinderii și că unele formulări utilizate în CV ar fi avut „caracter sumar”, urmărind „descrierea experienței profesionale acumulate în acea perioadă”.
De asemenea, Vangheli a spus că atunci când a fost contactat de Ziarul de Gardă se afla în drum spre Bruxelles, unde urma să participe la cea de-a 65-a sesiune a Consiliului Provizoriu al EUROCONTROL, fapt care nu i-ar fi permis să ofere răspunsuri detaliate.

