Dosar penal în R. Moldova pentru fostul adjunct SIS Alexandru Bălan, acuzat de divulgarea secretului de stat
Un dosar penal pe numele fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost înregistrat la Judecătoria Chișinău. Acesta este acuzat de divulgarea secretului de stat.
Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, a declarat pentru TVR Moldova că dosarul a fost expediat în instanță de către procurorii PCCOCS pentru examinare și că „alte detalii nu pot fi momentan făcute publice”.
Prima ședință ar urma să aibă loc mâine, 15 aprilie, la ora 12.00. Dosarul a fost repartizat magistratului Denis Guzun.

Potrivit legislației din Republica Moldova, divulgarea secretului de stat se pedepsește cu amendă sau închisoare de până la trei ani, iar în cazurile grave – cu închisoare de la trei la șapte ani, însoțită de interdicția de a ocupa anumite funcții. De asemenea, legea prevede și sancțiuni alternative, inclusiv amendă de până la aproximativ 47.500 de lei sau până la patru ani de închisoare, în funcție de gravitatea faptei.
Menționăm că Alexandru Balan se află în prezent în arest la domiciliu în România, unde este cercetat într-un dosar separat, fiind suspectat de trădare de patrie. Conform anchetatorilor români, acesta ar fi transmis informații secrete unei rețele de spionaj din Belarus, acțiuni considerate de natură să pună în pericol securitatea națională.

Procurorii DIICOT susțin că, începând cu anul 2024, Balan ar fi avut contacte repetate cu ofițeri ai Comitetului Securității de Stat (KGB) din Belarus. Întâlnirile ar fi avut loc inclusiv la Budapesta, în condiții clandestine, iar comunicarea ar fi continuat ulterior prin mijloace electronice. În acest context, acesta ar fi transmis informații cu caracter secret de stat și rapoarte informative, primind în schimb beneficii pentru serviciile prestate.
Precizăm că Alexandru Balan beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Cariera și controversele lui Alexandru Bălan
Alexandru Bălan a activat în cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova pe parcursul a peste două decenii, ocupând diverse funcții de conducere, inclusiv cea de șef al Direcției Generale Contrainformații. În anul 2016, a fost numit prin decret prezidențial în funcția de vicedirector al SIS, poziție pe care a ocupat-o până în iunie 2019.
Numele lui Bălan a apărut în mai multe investigații jurnalistice legate de evenimentele din aprilie 2009. Potrivit presei de la Chișinău, acesta s-ar fi aflat printre responsabilii din cadrul serviciilor secrete care au gestionat monitorizarea și reprimarea protestelor anticomuniste de atunci.
O altă controversă vizează cazul bloggerului rus Eduard Baghirov, reținut în 2011 sub acuzația de organizare a dezordinilor în masă din 7 aprilie 2009. Ulterior, Baghirov a reușit să evadeze din arest la domiciliu și să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Investigațiile de presă au indicat posibila implicare a unor factori de decizie din SIS în facilitarea fugii acestuia, Alexandru Bălan fiind unul dintre funcționarii vizați de aceste alegații.
Alexandru Bălan a fost eliberat din funcția de vicedirector al SIS de către Parlament în vara anului 2019, în contextul schimbărilor politice și al restructurărilor din cadrul instituțiilor de forță.

