CNA a aplicat amenzi în valoare de circa cinci milioane de lei pentru corupere electorală
Până pe data de 8 noiembrie curent, Centrul Național Anticorupție (CNA) a aplicat amenzi în valoare de aproximativ 5.000.000 de lei pentru corupere electorală pasivă.
De menționat că autoritatea continuă să examineze procesele-verbale recepționate de la Poliție, urmând să ia decizii în privința acestora.
Alegătorii care primesc, acceptă sau pretind servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă pentru a favoriza sau a defavoriza un anumit candidat electoral riscă amenzi de la 25.000 la 37.500 de lei. La rândul lor, persoanele care mituiesc alegătorii riscă de la un an până la cinci ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Totodată, finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la șase ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei.
Persoanele care colaborează cu organele de drept sunt eliberate de răspundere penală/contravențională dacă s-au autodenunțat și/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârșirii faptei de corupere electorală.
Articolul 47 din Codul Contravențional privind Împiedicarea exercitării dreptului electoral și coruperea electorala pasivă a fost introdus prin Legea 230 din 31 iulie 2024 și a intrat în vigoare pe 15 august 2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.