CEC a stabilit data alegerilor pentru bașcanul Găgăuziei. Scrutinul va avea loc odată cu alegerea celor 35 de deputați locali
Alegerile pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în aceeași zi cu scrutinul pentru Adunarea Populară a autonomiei. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală (CEC), după ce legislativul de la Comrat nu a stabilit data alegerilor în termenul prevăzut de lege, deși subiectul a ajuns de trei ori pe agenda ședințelor. În aceeași zi, locuitorii autonomiei urmează să aleagă și 35 de deputați în Adunarea Populară.
Vicepreședintele CEC, Pavel Postică, a explicat în cadrul ședinței că procedura pentru organizarea unor noi alegeri a fost declanșată după ce funcția de bașcan a fost declarată vacantă.
„Adunarea Populară a Găgăuziei, prin Hotărârea nr. 562 din 17 august 2026, publicată în Buletinul Oficial al Găgăuziei nr. 32 din 21 august 2026, a constatat vacanța funcției de Guvernator, Bașcan al Găgăuziei, în legătură cu intrarea în vigoare a sentinței de condamnare pronunțate în privința doamnei Evghenia Guțul, Guvernator, Bașcan al Găgăuziei”, a declarat Pavel Postică.

Potrivit acestuia, legislația privind statutul juridic special al Găgăuziei stabilește un termen clar pentru organizarea scrutinului în cazul vacanței funcției.
„Alegerile pentru funcția de Guvernator, Bașcan al Găgăuziei se efectuează cel târziu peste trei luni după intervenirea vacanței funcției de Guvernator al Găgăuziei”, a precizat vicepreședintele CEC.
În același timp, Codul electoral stabilește perioada în care poate fi organizat scrutinul. Alegerile pentru bașcan trebuie să aibă loc în a doua sau a treia duminică a lunii noiembrie. Pavel Postică a explicat că, în acest caz, datele posibile erau 8 sau 15 noiembrie.
În mod obișnuit, competența de a stabili data alegerilor îi revine Adunării Populare a Găgăuziei, care trebuie să adopte o hotărâre cu cel târziu 80 de zile înainte de ziua scrutinului.
Dacă legislativul autonomiei nu își exercită această atribuție în termen, intervine CEC.
„În cazul în care Adunarea Populară a Găgăuziei nu adoptă hotărârea privind stabilirea datei alegerilor în termenul stabilit, decizia este adoptată prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, cu cel târziu 75 de zile înainte de ziua alegerilor”, a explicat Postică.
CEC a încercat anterior să determine autoritățile din autonomie să adopte propria decizie. Potrivit vicepreședintelui Comisiei, pe 26 august instituția a expediat un demers oficial către Adunarea Populară.
„Comisia, prin demersul din 26 august, s-a adresat Adunării Populare a Găgăuziei, solicitând adoptarea, în termenul prevăzut de Codul electoral, a hotărârii privind stabilirea datei alegerilor pentru funcția de Guvernator, Bașcan al Găgăuziei”, a declarat Pavel Postică.
Mai mult, CEC a propus din start data de 15 noiembrie, argumentând că în aceeași zi sunt programate alegerile pentru legislativul autonomiei.
„Pentru asigurarea organizării eficiente și coordonate a procesului electoral, Comisia a recomandat fixarea scrutinului pentru data de 15 noiembrie, dată la care urmează să se desfășoare și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei”, a menționat vicepreședintele CEC.

Adunarea Populară a fost avertizată, potrivit lui Postică, și asupra consecințelor neadoptării unei hotărâri în termen.
„Prin același demers, Adunarea Populară a fost informată că, în cazul neadoptării hotărârii privind stabilirea datei alegerilor în termenul prevăzut, data scrutinului urmează să fie stabilită prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale”, a spus acesta.
Până la ședința în care CEC a luat decizia, un răspuns oficial din partea Adunării Populare nu a ajuns la Comisie.
„Până la data adoptării prezentei hotărâri, la Comisie nu a fost înregistrat niciun răspuns din partea Adunării Populare a Găgăuziei”, a precizat Pavel Postică.
Vicepreședintele CEC a subliniat însă că legislativul autonomiei a încercat să examineze problema de trei ori.
„Comisia atestă că Adunarea Populară a Găgăuziei a întreprins trei tentative de a examina în ședință subiectul stabilirii datei alegerilor pentru funcția de Guvernator, Bașcan al Găgăuziei, la datele de 17 și 26 august și 1 septembrie 2026. Hotărâri, totuși, în acest sens nu au fost adoptate”, a declarat Postică.
În lipsa unei decizii la Comrat și în condițiile în care termenele electorale trebuiau respectate, CEC a preluat competența de a fixa data.
„Comisia Electorală Centrală hotărăște: se stabilesc alegerile pentru funcția de Guvernator, Bașcan al Găgăuziei la data de 15 noiembrie 2026”, a anunțat Pavel Postică la prezentarea proiectului.
Un alt argument pentru alegerea zilei de 15 noiembrie este organizarea concomitentă a scrutinelor pentru bașcan și pentru legislativul autonomiei.
„Dispozițiile Codului electoral stabilesc că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei și Bașcanul Găgăuziei au loc concomitent. Ar fi bine să fie. De asta și a fost aleasă data de 15 noiembrie”, a explicat vicepreședintele CEC.
Astfel, pe 15 noiembrie, alegătorii din Găgăuzia ar urma să primească două mize electorale importante: alegerea noului bașcan și desemnarea noii componențe a Adunării Populare. În legislativul autonomiei urmează să fie aleși 35 de deputați.
Proiectul privind stabilirea datei alegerilor pentru bașcan a fost supus votului membrilor CEC și a acumulat șase voturi pentru. Doi membri s-au abținut, iar voturi împotrivă nu au fost înregistrate.
Hotărârea urmează să fie adusă la cunoștința Adunării Populare a Găgăuziei. Potrivit proiectului prezentat în ședință, aceasta intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina oficială a CEC și poate fi contestată în termen de trei zile la Curtea de Apel Centru.







