Cinci cetățeni din Bangladesh au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal Prutul spre România
Cinci cetățeni ai Bangladeshului au fost prinși în flagrant în timp ce se îndreptau spre râul Prut, cu intenția de a trece ilegal frontiera moldo-română. Aceștia aveau asupra lor o barcă gonflabilă, pregătită pentru traversare.
Potrivit Poliției de Frontieră, persoanele au fost depistate în zona de frontieră dintre localitatea Voinescu din Republica Moldova și Stălinești din România, în urma unei operațiuni desfășurate de polițiștii de frontieră din Direcțiile regionale Sud și Vest, în cooperare cu Inspectoratul General pentru Migrație, sub conducerea Procuraturii Cahul, Oficiul Cantemir.
În timpul intervenției, unul dintre cei cinci străini a încercat să fugă, însă a fost prins la scurt timp de oamenii legii.
Investigațiile au arătat că aceștia au intrat legal în Republica Moldova, prin Aeroportul Internațional Chișinău și au declarat inițial că vin pentru a munci. În realitate, ar fi intenționat să ajungă clandestin într-un stat al Uniunii Europene.
Potrivit informațiilor acumulate de anchetatori, fiecare dintre cei cinci ar fi plătit câte 10.000 de euro membrilor unei grupări infracționale specializate în organizarea migrației ilegale. Pentru a ajunge la destinația finală, aceștia urmau să achite suplimentar câte 4.000 de euro de persoană.
Cei cinci cetățeni străini au fost luați în custodie publică, iar Inspectoratul General pentru Migrație gestionează procedurile de returnare a acestora.
Pe numele presupuşilor organizatori ai rețelei a fost inițiată o cauză penală pentru organizarea migrației ilegale de către un grup criminal organizat. Potrivit legislației, infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și amendă de la 6.000 la 8.000 de unități convenționale.
Poliția de Frontieră anunță că va continua acțiunile de prevenire și combatere a migrației ilegale, în cooperare cu instituțiile responsabile de securitatea frontierei de stat.