joi, 11 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Apa din cartierul Bălțiul Nou nu este potabilă, anunță primarul. Locuitorii sunt îndemnați să nu o consume temporar
Sursa foto: Mila Naumova/Getty Images

Apa din cartierul Bălțiul Nou nu este potabilă, anunță primarul. Locuitorii sunt îndemnați să nu o consume temporar

Locuitorii cartierului Bălțiul Nou sunt îndemnați să nu consume temporar apa de la robinet și să nu o folosească pentru prepararea hranei. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov pe pagina sa de Facebook, după ce rezultatele analizelor de laborator au confirmat că apa livrată în prezent în rețeaua de apeduct a cartierului nu corespunde cerințelor pentru apa potabilă.

„Vă rog să tratați situația cu responsabilitate și să nu folosiți temporar apa de la robinet pentru băut și pentru prepararea hranei”, a transmis edilul.

Potrivit primarului, au fost prelevate probe repetate, iar noile rezultate ale analizelor sunt așteptate până la mijlocul zilei de 12 iunie. Autoritățile locale spun că vor informa locuitorii imediat după primirea noilor date.

Alexandr Petkov a mai declarat că este inadmisibil ca locuitorii să achite această apă la tariful stabilit pentru apa potabilă. Potrivit acestuia, problema a fost deja ridicată în fața furnizorului, dar și în fața Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, instituția care aprobă tarifele la apă.

Primarul a anunțat și că Grădinița nr. 2 din cartier este asigurată integral cu apă potabilă îmbuteliată, inclusiv pentru prepararea hranei. Totodată, acesta spune că a dispus ca Primăria să achite materialele necesare pentru conectarea cât mai rapidă a cartierului Bălțiul Nou la rețeaua municipală de apeduct.

„Este o soluție de care oamenii au nevoie, iar noi o vom promova cât mai operativ”, a transmis Alexandr Petkov.

Primarul de Bălți a îndemnat locuitorii să păstreze calmul și să urmărească informațiile oficiale ale Primăriei, precizând că situația este sub control.

Problema calității apei din cartierul Bălțiul Nou este discutată de mai multe săptămâni. Recent, Alexandr Petkov a anunțat rezultatele unor analize independente efectuate într-un laborator acreditat din Iași. Potrivit acestora, în apa din cartier au fost depistate depășiri ale concentrației admise de nitriți, indicatorul ajungând la 0,631 mg/l, față de limita de 0,50 mg/l. De asemenea, au fost semnalate suspiciuni privind prezența bacteriilor coliforme.

Ulterior, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Centrul de Sănătate Publică Bălți au inițiat verificări suplimentare. În urma probelor prelevate la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, autoritățile sanitare au confirmat prezența bacteriilor coliforme în unele puncte de consum, inclusiv la Grădinița nr. 2 și Gimnaziul nr. 10. Autoritățile au recomandat măsuri preventive și utilizarea apei îmbuteliate pentru consum și prepararea hranei.

ANSP investighează calitatea apei potabile în Bălțiul Nou: diferențe semnificative între rezervor și rețelele interne
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) examinează situația privind calitatea apei potabile distribuite în microraionul Bălțiul Nou din municipiul Bălți, inclusiv la Grădinița nr. 2 și Gimnaziul nr. 10, în contextul unor rezultate de laborator care indică neconformități microbiologice în anumite puncte de consum. Potrivit ANSP, sursa de alimentare a

Mai mulți locuitori ai cartierului spun că evită să consume apa de la robinet, invocând mirosul neplăcut, aspectul tulbure și rezultatele analizelor. Autoritățile municipale anunță că situația este monitorizată în continuare.

Este sau nu bună de băut? Dispută între Primăria Bălți și Ministerul Sănătății privind calitatea apei
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, susține că analize independente efectuate într-un laborator acreditat din Iași au depistat bacterii coliforme și depășiri ale concentrației admise de nitriți în apa provenită din forajul care deservește Grădinița nr. 2 din cartierul Bălțiul Nou. Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Emil Ceban, respinge acuzațiile