Vouchere de 7.000 de lei pentru electrocasnice: beneficiarii au termen până la 1 noiembrie să le folosească
Gospodăriile care au primit un EcoVoucher de 7.000 de lei își pot cumpăra un frigider sau o mașină de spălat rufe cu sprijinul statului până la 1 noiembrie inclusiv. După această dată, voucherele neutilizate își pierd valabilitatea și nu vor putea fi reactivate. Peste 500 de beneficiari au folosit deja ajutorul oferit în noua sesiune a programului, potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Persoanele care au fost înștiințate prin e-mail sau printr-un SMS de la GOV1.MD despre acordarea voucherului sunt îndemnate să-l valorifice în magazinele partenere. Lista include A-Tehno, Bomba, BOSCH Store, Enter, Gefest, Hi-Tech, Maximum, Premium Store, Ultra și SNAIGE.
Valoarea unui voucher este de 7.000 de lei, TVA inclus. Ajutorul poate acoperi cel mult 70% din prețul electrocasnicului ales, iar diferența trebuie achitată de beneficiar. Astfel, suma acoperită prin program depinde de costul produsului, în limita valorii voucherului și a plafonului de 70%.
O condiție obligatorie este predarea spre reciclare a unui aparat vechi de același tip. Prin urmare, pentru cumpărarea unui frigider trebuie predat un frigider vechi, iar pentru achiziționarea unei mașini de spălat rufe - o mașină de spălat veche.
Programul urmărește înlocuirea aparatelor cu un consum ridicat de electricitate cu echipamente moderne și eficiente energetic. Pentru gospodăriile beneficiare, această schimbare poate contribui la reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru utilități.
CNED atrage atenția că termenul de utilizare nu poate fi prelungit prin reactivarea voucherelor expirate. Beneficiarii trebuie să finalizeze valorificarea acestora până la 1 noiembrie inclusiv.
Informații despre condițiile programului și utilizarea voucherelor sunt disponibile pe cned.gov.md. De asemenea, cetățenii pot apela gratuit Linia Verde a CNED, la numărul 0 8005 5005.
Programul de Vouchere pentru Electrocasnice a fost dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și este implementat de CNED, în cooperare cu Ministerul Energiei. Sesiunea curentă este finanțată integral din bugetul de stat.