VIDEO/ Procurorul acuzat în dosarul mitei de 400.000 de dolari, suspendat din funcție. Cum a votat CSP
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a examinat joi, 23 iulie, situația procurorului Cristin Ghemu, cercetat într-un dosar de corupție în care o parte din bani ar fi fost transmisă în criptomonede. Suspendarea va fi valabilă până la adoptarea unei decizii definitive în acest caz.

Hotărârea CSP a fost susținută de nouă membri ai Consiliului. Un membru a votat împotrivă.
Cristin Ghemu a fost numit procuror în cadrul Procuraturii Ialoveni în august 2024. Acesta este cercetat în dosarul cunoscut drept „mita de 400.000 de dolari”. Potrivit anchetatorilor, suma ar fi fost cerută pentru influențarea unei decizii într-un dosar penal privind spălarea banilor. Procurorul este acuzat că ar fi primit direct două transferuri în criptomonede, în valoare totală de 55.000 de dolari.
Cazul este considerat o premieră pentru justiția din Republica Moldova, deoarece o parte din presupusa mită ar fi fost transmisă sub formă de active virtuale.
Cristin Ghemu a fost reținut în aprilie pe Aeroportul Internațional Chișinău și plasat inițial în arest preventiv pentru 30 de zile. În același dosar a fost reținut și ofițerul Inspectoratului Național de Investigații (INI) Andrei Cioban. Ulterior, măsura preventivă aplicată procurorului a fost schimbată, acesta fiind transferat în arest la domiciliu. În dosar mai sunt cercetați un alt angajat al INI și Daniel Plugaru, fiul unui fost procuror.
Persoanele cercetate în acest dosar pledează nevinovate. Potrivit legii, acestea beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
- VIDEO/ Ofițerii INI, la Judecătoria Ciocana pentru a-și susține colegii reținuți -„Afară” li s-a spus. Declarațiile apărării
- AUDIO/ Bănuit de trafic de influență, reținut în urma unei operațiuni a CNA - ar fi cerut 400.000 de dolari
- Daniel Plugaru, vizat într-un dosar de 400.000 de dolari, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
- Dosarul celor 400.000 de dolari: Procurorul Cristin Ghemu și ofițerul INI, Andrei Cioban, au fost plasați în arest preventiv