sâmbătă, 02 mai, 2026
  • USD
  • EUR
VIDEO/ Incendiu într-un bloc de pe strada Nicolae Testemițanu din Chișinău, după lansarea focurilor de artificii în curte
Foto simbol: IGSU

VIDEO/ Incendiu într-un bloc de pe strada Nicolae Testemițanu din Chișinău, după lansarea focurilor de artificii în curte

Pompierii din capitală au intervenit în seara zilei de 1 mai pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Nicolae Testemițanu din municipiul Chișinău. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) informează că focul ar fi pornit după ce în curtea blocului au fost lansate focuri de artificii.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:28. Conform primelor informații, dintr-un apartament aflat la etajul 14 al unui bloc de locuit ieșea fum dens. La fața locului au fost trimise patru echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale aflate la balconul apartamentului.

Datorită intervenției operative, incendiul nu s-a extins. Focul a fost localizat la ora 21:58 și lichidat complet la ora 22:06. Din fericire, nu au fost raportate victime. În urma cercetărilor s-a stabilit că incendiul a izbucnit după lansarea unor focuri de artificii în curtea blocului.

0:00
/0:56

Sursa video: vtememd/Telegram

În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să evite lansarea focurilor de artificii și utilizarea materialelor pirotehnice. Salvatorii atenționează că este interzisă lansarea artificiilor de la balcoane, în holuri, în curțile blocurilor de locuit, precum și în apropierea vehiculelor sau a spațiilor forestiere. Pompierii avertizează că nerespectarea regulilor antiincendiare poate provoca incendii de proporții, arsuri, traumatisme și alte incidente grave.

0:00
/0:10

Sursa video: vtememd/Telegram

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 62 de situații de risc.