VIDEO/ Două turnuri noi de apă, construite într-o comună din Fălești. Oamenii nu mai sunt nevoiți să care apă din fântâni
Locuitorii comunei Pietrosu, din raionul Fălești, au de acum acces mai sigur la apă potabilă. Acest lucru a fost posibil după modernizarea sistemului de alimentare cu apă, realizată prin Programul Național „Satul European”. Localnicii spun că anterior erau nevoiți să care apă de la o fântână îndepărtată. „Avem permanent apă, fără întreruperi”, spun ei.
În cadrul proiectului au fost construite două turnuri noi de apă, cu o capacitate de câte 25 de metri cubi fiecare. Acestea au înlocuit vechiul turn, construit odată cu apeductul în 2008, care, din cauza degradării și a capacității reduse, nu mai putea asigura presiunea necesară în rețea.
Potrivit autorităților, lucrările vor asigura o alimentare mai stabilă cu apă pentru 265 de gospodării, în care locuiesc aproximativ 500 de persoane, dar și pentru patru instituții publice. Este vorba despre grădinița, primăria, oficiul medicilor de familie, oficiul poștal precum și pentru doi agenți economici.
Primarul comunei, Ghenadie Grădinari, spune că proiectul răspunde unei probleme cu care localnicii se confruntau de mai mulți ani.
„De-a lungul anilor, locuitorii comunei noastre au avut apă la robinet, însă, după ce turnul s-a învechit și nu mai făcea față necesităților, oamenii s-au confruntat cu mari dificultăți. Acum beneficiem de toate avantajele unei rețele de apeduct funcționale: s-au îmbunătățit condițiile de igienă, iar munca în gospodării a devenit mai ușoară. Multe familii și-au amenajat blocuri sanitare și au achiziționat mașini de spălat”, a declarat primarul comunei.
Valoarea investiției, finanțată din bugetul de stat prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, este de aproape 1,65 milioane de lei.
Autoritățile anunță că în comună urmează să fie implementat și un alt proiect, care prevede betonarea unui sector de drum ce leagă satele Măgura și Pietrosu, în cadrul Programului „Europa este aproape”.