Un tânăr, trimis în judecată pentru participare la o escrocherie. Victima a fost prejudiciată cu 2,4 milioane de lei
Un tânăr din capitală a fost trimis în judecată pentru participarea la comiterea unei escrocherii, anunță Procuratura Generală (PG). Învinuitul în vârstă de 21 de ani riscă până la 15 ani de închisoare, o amendă de până la un milion de lei și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
În perioada 6-8 mai curent, tânărul și alți membri neidentificați ai unui grup criminal organizat ar fi indus în eroare o femeie, cauzându-i un prejudiciu material de 2,4 milioane de lei. Mai exact, persoanele vizate s-ar fi prezentat drept angajați ai unei bănci, ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și ai Poliției.
Membrii grupului ar fi determinat victima să contracteze două credite în valoare totală de 700.000 de lei și să transmită banii, lăsându-i în pungi în mai multe locații din municipiul Chișinău, indicate de persoanele vizate. Pretextul invocat a fost prevenirea unor presupuse tranzacții frauduloase și al protejării banilor victimei.
Ulterior, victima ar fi fost convinsă să retragă din contul său bancar alte 700.000 de lei, suma fiind lăsată într-o altă locație indicată de membrii grupului.
Totodată, femeia ar fi fost determinată să extragă un milion de lei din contul bancar al mamei sale. Banii ar fi fost lăsați într-o pungă, într-o zonă forestieră din satul Goian, comuna Ciorescu.
„La 8 mai 2026, învinuitul s-ar fi deplasat la locația indicată, de unde ar fi preluat și însușit suma de 1.000.000 de lei”, se menționează în comunicatul PG.
Învinuitul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptei imputate.
Amintim că persoanele specializate în escrocherii online și telefonice folosesc identități false, pretinzând că sunt angajați ai băncilor, ai Poliției sau ai altor instituții.
Populația este îndemnată să nu divulge date personale, parole și coduri de autentificare, să evite accesarea linkurilor externe primite prin chat, să nu ofere persoanelor necunoscute acces la telefon, să nu instaleze aplicații la solicitarea acestora și să nu le transmită bani sau bunuri.
Dacă sunteți contactați sub diverse pretexte și suspectați o tentativă de escrocherie, întrerupeți imediat conversația și sesizați Poliția la numărul unic 112.