Un avion cargo s-a prăbușit lângă aeroportul din Vilnius. O persoană a murit

Un avion cargo s-a prăbușit lângă aeroportul din Vilnius. O persoană a murit
Sursa foto: Dr. Sabreena/X

Un avion cargo s-a prăbușit luni dimineața în apropierea aeroportului din Vilnius. Aeronava s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, pe o clădire cu două etaje și a provocat un incendiu. O persoană a fost declarată decedată, scrie postul local de știri Delfi Plus.

Avionul, operat de compania aeriană SWIFT în numele DHL, care decolase de la Leipzig, a căzut în jurul orei 03:30 GMT deasupra unei case, a declarat un purtător de cuvânt al Centrului național de gestionare a crizelor.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Autoritățile lituaniene au mai multe versiuni privind motivul prăbușirii avionului. Șeful Centrului Național de Management al Crizelor spune că acesta a fost un simplu accident aviatic, provocat probabil de o defecțiune tehnică, iar comisarul general al poliției nu exclude că accidentul aviatic să fie provocat de un act terorist.

Se pare că în aeronavă se aflau patru persoane: doi piloți şi doi angajați DHL. Salvatorii au reușit să elibereze un pilot din carlingă, iar acesta și-a recăpătat cunoștința. Alte două persoane au fost preluate pentru îngrijiri medicale de urgență. O persoană a murit. Toate persoanele din casa pe care s-a prăbușit avionul au supraviețuit.