Trei persoane, vizate într-un dosar privind proiecte imobiliare din Chișinău. Una a fost condamnată la 14 ani de închisoare
Zeci de contracte de investiții ar fi fost încheiate pentru spații construite neautorizat sau în baza unor documente care nu corespundeau proiectelor aprobate. Cazul vizează mai multe proiecte imobiliare din municipiul Chișinău, gestionate în perioada 2012-2016.
Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție, unul dintre inculpați, care activa în calitate de administrator al unor societăți cu răspundere limitată, împreună cu un complice și cu implicarea altor persoane, ar fi preluat controlul asupra unei societăți comerciale și ar fi colectat bani de la investitori. Este vorba despre persoane fizice și juridice care au încheiat contracte de investiții pentru construcția unor blocuri locative. Procurorii susțin că, deși proiectele erau aprobate într-o anumită formă, inculpații ar fi dispus efectuarea unor lucrări neautorizate, inclusiv supraetajarea clădirilor și modificarea destinației unor spații.
Pentru realizarea acestor acțiuni, ar fi fost folosită documentație de proiect neaprobată, iar în evidențele cadastrale ar fi fost introduse date privind încăperi edificate neautorizat. Ulterior, pentru aceste spații ar fi fost înregistrate contracte de investiții.
Ca urmare, ar fi fost încheiate zeci de contracte neîntemeiate, inclusiv pentru etaje construite neautorizat, iar investitorii au fost prejudiciați. Suma totală a banilor atrași de la persoane fizice și juridice depășește 11,6 milioane de lei.
Pe 4 mai 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în acest dosar, care vizează trei persoane acuzate de abuz de serviciu și delapidare a averii străine. Instanța a recunoscut vinovată o persoană pentru abuz de serviciu și două capete de delapidare a averii străine. Prin cumul parțial al pedepselor, aceasta a fost condamnată la 14 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.
Aceeași persoană a fost privată de dreptul de a gestiona organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale pentru un termen de 5 ani. În privința sa a fost menținută măsura de arestare preventivă și au fost menținute măsurile de căutare dispuse anterior.
Un alt inculpat a fost recunoscut vinovat de abuz de serviciu, însă a fost eliberat de pedeapsa penală, deoarece a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale.
În cazul celui de-al treilea inculpat, instanța a stabilit că acesta a comis infracțiunile de abuz de serviciu și delapidare a averii străine în stare de iresponsabilitate. Acesta a fost absolvit de răspundere penală, iar instanța a dispus internarea sa într-o instituție psihiatrică cu supraveghere obișnuită.
Instanța a admis acțiunile civile ale patru părți vătămate și a dispus încasarea, din contul celor trei inculpați, a echivalentului unei sume totale de peste 23.000 de euro.
Totodată, a fost admisă și acțiunea civilă depusă de o altă parte vătămată. În acest caz, instanța a dispus încasarea, din contul inculpatului condamnat la închisoare, a prejudiciului material de 12.000 de euro, a dobânzii de întârziere de 12.270,10 euro, exprimată în lei la cursul oficial valabil la data executării, a prejudiciului moral de 50.000 de lei și a cheltuielilor pentru asistență juridică de 10.000 de lei.
De asemenea, instanța a dispus încasarea solidară, din contul inculpaților, în folosul statului, a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizelor, în sumă totală de 17.525,12 lei. Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Persoanele acuzate de comiterea unei infracțiuni beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.