miercuri, 24 iunie, 2026
  • USD
  • EUR

#Toate știrile: Joi, 13 februarie

Ce spune Kremlinul despre organizarea unei întâlniri între Vladimir Putin și Donald Trump

Ce spune Kremlinul despre organizarea unei întâlniri între Vladimir Putin și Donald Trump

Donald Trump și Vladimir Putin se pregătesc pentru o întâlnire bilaterală. Data exactă a acestei întrevederi nu a fost comunicată. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că această întrevedere trebuie să fie organizată „rapid”. După conversația telefonică de miercuri seară, Donald Trump a precizat că cei doi lideri au căzut de comun-acord să înceapă discuțiile de pace și că se va întâlni cu Vladimir Putin, cel mai probabil, în Arabia Saudită. „Este, cu siguranță, necesară aranjarea rap
# Extern
„Ne dorim ca toți elevii să susțină examenul la matematică”. Ce campanie lansează MEC

„Ne dorim ca toți elevii să susțină examenul la matematică”. Ce campanie lansează MEC

Ministerul Educației a lansat, joi, campania „Matematica de la egal la egal”. Autoritățile din educație vor astfel să implice peste 600 de elevi din clasele liceale din țară care să devină mentori pentru colegii lor din gimnaziu pentru a-i ajuta să se pregătească de examenul la matematică. Anul trecut, circa 1.600 de elevi nu au susținut examenul la matematică nici după a treia încercare. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), în cadrul campaniei vor fi organizate mai multe instru
# Social
Sistemul de termoficare din Chișinău va fi modernizat. R. Moldova împrumută bani de la BERD

Sistemul de termoficare din Chișinău va fi modernizat. R. Moldova împrumută bani de la BERD

Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău va fi modernizat. Parlamentul a aprobat astăzi, în lectură finală, un Acord de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Potrivit acordului, BERD urmează să ofere un împrumut în valoare de 143,5 milioane de euro, ceea ce reprezintă 44 % din valoarea totală a proiectului „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din Chișinău”. Banii vor fi oferiți în trei tranșe
# Economie
VIDEO/ Doi bărbați, reținuți pentru escrocherie de peste două milioane de lei. Au avut loc 12 percheziții

VIDEO/ Doi bărbați, reținuți pentru escrocherie de peste două milioane de lei. Au avut loc 12 percheziții

Doi bărbați de 46 și 54 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de escrocherie în proporții deosebit de mari. Dacă vor fi găsiți vinovați, indivizii riscă închisoare de până la 15 ani. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției (IGP), începând cu anul 2020 până în prezent, indivizii sub pretextul stingerii unei datorii formale de peste 2.000.000 de euro, l-au determinat pe un bărbat de 56 de ani să își înregistreze fabrica de confecționare a mobilei din mu
# Social
Domeniul HoReCa: Cota TVA revine la 8%, după ce starea de urgență a expirat

Domeniul HoReCa: Cota TVA revine la 8%, după ce starea de urgență a expirat

Hotelurile, restaurantele sau cafenelele nu vor mai beneficia de cota redusă la TVA, adică de 6%, după ce starea de urgență, instituită în perioada 16 decembrie 2024 - 13 februarie 2025, a expirat. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, începând de vineri, TVA în sectorul HoReCa revine la 8%. Într-un comunicat de presă, Serviciul Fiscal de Stat precizează că cota de 8% va fi aplicată la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bu
# Economie
Un alt lider al organizației teritoriale a Partidului „Șor” a fost trimis în judecată

Un alt lider al organizației teritoriale a Partidului „Șor” a fost trimis în judecată

Președinta organizației teritoriale Șoldănești al fostului Partid Politic „Şor”, declarat neconstituțional, a fost trimisă pe banca acuzaților de procurorii anticorupție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă amendă de la 57.500 la 92.500 de lei sau închisoare de până la șapte ani. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție (PA), învinuita, în perioada iulie  – octombrie 2022,  în complicitate cu conducerea partidulu
# Justiție
Reacția Procuraturii Generale la inițiativa de reorganizare a procuraturilor specializate

Reacția Procuraturii Generale la inițiativa de reorganizare a procuraturilor specializate

Reprezentanții Procuraturii Generale (PG) anunță că, în urma unei analize preliminare, au fost identificat mai multe riscuri pe termen scurt, mediu și lung, în proiectul de lege privind reorganizarea procuraturilor specializate și crearea Procuraturi Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). Astfel, PG menționează că acest proiect necesită opinia instituțiilor europene competente și o abordare corespunzătoare. „Reorganizarea sistemului Procuraturii în formula propusă va avea un impa
# Justiție
Tiraspolul a început demontarea mai multor posturi de control din Zona de Securitate

Tiraspolul a început demontarea mai multor posturi de control din Zona de Securitate

Unsprezece posturi de control din mai multe localități din regiunea transnistreană sunt demontate începând cu data de 12 februarie 2025. Potrivit pretinselor autorități de la Tiraspol, este vorba de posturile instalate în 2022  în urma mai multor explozii în regiune, nu și cele dintre localitățile controlate și necontrolate de Chișinău. Potrivit Tiraspolului, demontarea posturilor a fost una din condițiile înaintate de Chișinău în schimbul tranzitării spre regiunea transnistreană a gazelor cump
# Politică
R. Moldova iese din starea de urgență, introdusă în contextul crizei energetice. Recean va prezenta un raport

R. Moldova iese din starea de urgență, introdusă în contextul crizei energetice. Recean va prezenta un raport

Pe 13 februarie se încheie perioada de 60 de zile pentru care a fost instituită starea de urgență și care „nu va fi prelungită deocamdată”. Potrivit premierului Dorin Recean, la această etapă au fost create „condițiile necesare” pentru asigurarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene, fără a mai fi necesar regimul stării de urgență. Astăzi, în ultima zi în care mai este în vigoare starea de urgență, premierul a prezidat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, în cadrul căreia au fost
# Economie
Centrul Rus de Știință și Cultură de la Chișinău va fi închis. Decizia i-a fost comunicată ambasadorului rus

Centrul Rus de Știință și Cultură de la Chișinău va fi închis. Decizia i-a fost comunicată ambasadorului rus

Șeful misiunii diplomatice ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat astăzi de Urgență la Ministerul de Externe, după ce mai multe drone au explodat pe teritoriul R. Moldova. Partea moldovenească i-a prezentat oficialului rus fragmentele dronelor căzute, ca dovadă concretă a încălcărilor grave împotriva oamenilor din țara noastră. Totodată, Ministerul de Externe a anunțat că în contextul acestor încălcări inacceptabile, Chișinăul a decis că Centrul Cultural Rus să-și sisteze activitatea la
# Politică
Comuniștii și socialiștii au înaintat o moțiune împotriva politicilor Ministerului Sănătății

Comuniștii și socialiștii au înaintat o moțiune împotriva politicilor Ministerului Sănătății

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au înaintat pe 13 februarie o moțiune împotriva politicilor Ministerului Sănătății. Deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, a acuzat conducerea Ministerului Sănătății de management defectuos, făcând referire și la mai multe multe decese tragice, două dintre care au survenit chiar în timp ce pacienții erau internați în instituțiile medicale din țară. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a dat asigurări că Ala Nemerenco va veni în Parla
# Social
Trei scenarii pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina - Analiză Bloomberg

Trei scenarii pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina - Analiză Bloomberg

Analiștii Bloomberg au descris trei scenarii posibile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina. Aceste scenarii sunt prezentate într-un articol al agenției, care analizează convorbirile telefonice dintre președintele SUA, Donald Trump, și Vladimir Putin, precum și reacția oficialilor europeni, care nu au fost informați în prealabil despre aceste discuții,scrie Meduza. În ciuda încrederii afișate de Trump, nu este clar dacă se va putea ajunge la un acord de pace, deoarece Putin „nu d
# Extern
Viitorii șoferi depun tot mai multe cereri de contestare a  rezultatelor examenelor auto. Date pentru 2024

Viitorii șoferi depun tot mai multe cereri de contestare a rezultatelor examenelor auto. Date pentru 2024

Persoanele care nu au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere au dreptul să conteste rezultatele probelor, în termen de trei zile lucrătoare. Din februarie 2024, contestațiile pot fi depuse și online, fără a fi nevoie ca cetățenii să se deplaseze la centrele de examinare, cum era anterior, iar numărul acestora a crescut la peste 1.000 de cereri pe an. Potrivit Agenției Servicii Publice (ASP), doar într-un singur an (13.02.2024-13.02.2025), cetățenii au depus 1.356 de cereri d
# Social
UE va ajuta R. Moldova să-și îmbunătățească capacitățile de supraveghere a bolilor la animale

UE va ajuta R. Moldova să-și îmbunătățească capacitățile de supraveghere a bolilor la animale

UE va oferi Republicii Moldova asistență tehnică și financiară pentru a îmbunătăți capacitățile de diagnosticare, supraveghere și control a bolilor la animale. În acest sens, Agenția Executivă Europeană pentru Domeniile Sănătății și Digital (HADEA) și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au semnat un acord de grant pentru cofinanțarea a trei programe veterinare pentru perioada 2025-2027. Acordul de grant a fost semnat pe 11 februarie, iar valoarea totală a programe veterinare p
# Social